Articol de GSP - Publicat joi, 24 decembrie 2009 00:00
Ofertat de Sporting Braga, fundaşul dreapta are o de făcut o alegere grea "între familia sa şi cea de la CFR"
Sporting Braga, liderul din Portugalia, şi-a vîndut fundaşul dreapta, Joao Pereira, la Sporting Lisabona. Oficialii portughezi îl vor pe Tony (29 de ani), pentru a acoperi plecarea lui Pereira. Fundaşul clujenilor nu ştie ce-i va rezerva viitorul. "M-au sunat foarte mulţi ziarişti din Portugalia să mă întrebe de ofertă. Cu mine nu s-a vorbit direct, mai mult cu impresarul meu. E onorant să fiu curtat de Sporting Braga. E un club care se aseamănă mult cu CFR. Astăzi sînt sub contract cu CFR, dar nu se ştie ce îmi va rezerva ziua de mîine", a spus Tony.
"Pitbull" a adăugat că se află în faţa unei alegeri dificile. "Pe de o parte, mă simt foarte bine la Cluj. Pe de altă parte, viaţa mea e complicată acum. Tatăl meu are probleme de sănătate şi familia mea vrea să se stabiliească în Portugalia. Ar fi o şansă pentru mine să fiu alături de familia mea. Acesta e şi obiectivul meu pentru viitorul apropiat, să fiu lîngă oamenii pe care îi iubesc. În plan profesional, sînt deja la un club mare şi sînt dorit de alt club mare. E o situaţie pe care şi-o doreşte orice fotbalist", a încheiat Tony.
Preţ pentru Portugalia
Tony se poate transfera în Portugalia pentru suma de 400.000 de euro. Arpad Paszkany i-a promis fundaşului că nu va ţine la bani în cazul în care lusitanul va primi o ofertă de acasă. În schimb, pentru un transfer în alt campionat suma va creşte considerabil. Tony mai e dorit de francezii de la Toulouse, dar şi de turcii de la Kayserispor.
Pereira a fost pe lista lui CFR
Joao Pereira (25 de ani), jucătorul pe care Tony l-ar putea înlocui la Braga, a fost dorit de CFR în 2007, pe vremea în care evolua pentru Gil Vicente. Pereira era aşteptat la Cluj după Campionatul European Under 21 din 2007, alături de Amoreirinha. Jucătorul de bandă a refuzat în cele din urmă oferta lui CFR. Ieri, Pereira s-a transferat la Sporting pentru 3 milioane de euro.
"Dacă rămîn la CFR o voi face cu tot sufletul şi voi munci pentru a cîştiga titlul. Dacă o să plec la Braga înseamnă că aşa a vrut Dumnezeu, să fiu alături de familia mea"
Tony, fundaş CFR
"Tony e băiat mare şi poate decide de unul singur ce va face. În mod sigur poate juca la o echipă de nivelul lui Sporting Braga"
Toni Conceicao, antrenor Belenenses
11 partide a evoluat Tony în tur în Liga 1 oferind două assisturi
4 trofee a cucerit Tony în tricoul "vişiniilor" în 3 ani

Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro