FOTBAL  »  Superliga  »  CORONAVIRUS

VIDEO Din Liga Campionilor, la șefia unei terase: „Nu m-am gândit la profit, am încercat să susțin angajații”

Articol de - Publicat joi, 04 iunie 2020 17:33

De la meciuri cu Nani și Rooney la patron de restaurant. Marius Pena (35 de ani), fost campion cu Oțelul în Liga 1, a renunțat la fotbal pentru a-și deschide propriul business. A explicat cât de greu i-a fost în perioada în care a fost nevoit să închidă localul și cum respectă acum normele impuse de Guvern.

Fost campion al României cu Oțelul, dar și participant în grupele Champions League, Marius Pena a dat cariera de fotbalist pe cea de antreprenor. Putea juca la Steaua în sezonul trecut, însă niște problemele cu actele au întârziat mutarea, iar perioada de mercato s-a închis. Acum, Marius e bucuros că-și poate vedea de localul pe care l-a deschis în zona Militari. 

„Am început de la 1 iunie, când au intrat în vigoare normele impuse de Guvern. A fost o zi bună, lumea era dornică să iasă din casă. Tocmai de asta fluxul clienților a fost foarte mare. Din păcate, pe 2 iunie vremea nu ne-a mai ajutat și cei mai mulți oameni au stat acasă", a explicat fostul atacant. 

Deschis, dar cu măsuri stricte 

Marius se bucură că a putut să-și reia activitatea, deși recunoaște că nu-s tocmai condițiile ideale, iar măsurile luate pentru următoarea perioadă sunt destul de stricte.

„Am fost nevoiți să reducem capacitatea terasei undeva la 40%. Am pierdut din numărul locurilor. Dar încercăm să ne adaptăm. Astea sunt regulile și ne străduim să le respectăm cu strictețe", a explicat Pena, care a spus cu exactitate și care-s normele de igienă pe care le ia: „Avem unele măsuri pe care le-am implementat. Înaintea începerii programului, angajaților li se va lua temperatura. Se notează în borderou. Își dezinfectează mâinile regulat. Iar în timpul programului sunt obligați să poarte mască și mănuși".

„N-am urmărit profitul, doar să-mi țin angajații”

Perioada pandemiei a fost una dificilă pentru angajații și patronii din HoReCa. Marius se consideră norocos pentru faptul că n-a fost nevoit să plătească chiria localului și că a reușit să-și mulțumească angajații datorită părții de livrări: „Am fost un norocos să spun așa. Cei care au locația m-au ajutat în perioada pandemiei să nu plătesc chirie. A fost un mare și real ajutor pentru mine. Pentru că altfel nu puteam face față, nu puteam susține o asemenea chirie. Pierderi au fost, mai ales pentru angajați. Pentru că mulți dintre ei sunt pe salarii minime. Iar șomajul tehnic a fost mic. Am mai susținut cu partea de livrări, iar eu perioada asta nu m-am gândit la niciun profit, ci doar să țin angajații alături de mine", a conchis Pena. 

„Nu s-a simțit o teamă din partea clienților. Chiar foarte relaxați în acea zi de 1 iunie. Oamenii simțeau nevoia să iasă din casă, să se relaxeze după o așa perioadă””

„Sper să treacă totul cât mai repede! Măsurile să se relaxeze din ce în ce mai mult. Sperăm să revenim la normalitate. Poate de la 1 iulie ne lasă să fim tot mai apropiați" 
- Marius Pena, patron Evdon Fusion

Citește și alte știri despre fotbalul românesc:

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Stadionul din Pripyat, de lângă Cernobîl, a oferit imaginile anului 2024: ce a crescut în locul gazonului, la 38 de ani de la dezastru
Campionate
Stadionul din Pripyat, de lângă Cernobîl, a oferit imaginile anului 2024: ce a crescut în locul gazonului, la 38 de ani de la dezastru
Surprize IMENSE în lotul convocat de Mircea Lucescu pentru debutul în preliminariile CM: 4 fotbaliști în premieră
Nationala
Surprize IMENSE în lotul convocat de Mircea Lucescu pentru debutul în preliminariile CM: 4 fotbaliști în premieră
Ștefania Stoica, vedetă în interviul EHF: „Mi-a plăcut mereu de el. De asta am ales numărul 24!”
Handbal
Ștefania Stoica, vedetă în interviul EHF: „Mi-a plăcut mereu de el. De asta am ales numărul 24!”

FRF instituie „taxa pe șmecherie”! Furie în Liga 1: „7,6 milioane de euro din fondurile UEFA sunt împărțite aberant” + FCSB vizează bani la care nu are dreptul!

„E o libertate aparte aici, dar suntem cu gândul și la România” » La doi pași de Lyon, doi români și-au deschis afacerea care i-a dat gata pe francezi: „În perioadele bune, vindem și 100 kg. pe săptămână”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close