Articol de Eduard Apostol, Adrian Jitea - Publicat luni, 26 iunie 2023 17:54 / Actualizat luni, 26 iunie 2023 19:38
Astăzi, Dinamo a plecat într-un stagiu de pregătire în Slovenia. Ovidiu Burcă va avea la dispoziție 24 de fotbaliști, iar condițiile din cantonament sunt la cele mai ridicate standarde
Dinamo încă nu a primit dreptul de a înregistra noi fotbaliști, dar Ovidiu Burcă nu se plânge. Antrenorul „câinilor” s-a declarat mulțumit de garnitura pe care o deplasează în Slovenia, la Zrece, o locație montană idilică.
Delegația „câinilor” este cazată în complexul Terme Zrece. La mai puțin de 500 de metri de hotel, Burcă are la dispoziție un teren cu gazon natural și cu pistă, dar și o sală polivalentă de sport. Locația e un complex de hoteluri cu centre de wellness, spa, piscină, oportunități de excursii cu bicicleta, hiking, pescuit și golf.
FOTO. Dinamo merge în paradisul sportului din Slovenia
Localitatea este excelent plasată, într-un paradis al sportului. Are o zonă top-class, special dedicată mișcării, cu 10 terenuri de fotbal pe o rază de 20 km, 10 săli de handbal și baschet, terenuri de volei și un centru fitness echipat la cele mai înalte standarde.
Echipa nutrițională a centrului poate ajuta cluburile care se cazează acolo în vederea preparării produselor specifice.
În trecut, aici au fost stabilite formații precum Panathinaikos, Steaua Roșie Belgrad, Partizan sau primele reprezentative ale Sloveniei și ale Omanului.
O cameră dublă costă 250 de euro pe zi, iar oficialii clubului susțin că n-au mai mers la Dravograd, locul stabilit inițial, întrucât primii nu terminaseră renovarea programată pentru 15 iunie.
Lotul deplasat de Dinamo în cantonamentul din Slovenia:
- Portari: Denis Oncescu, Filip Dujmovic
- Fundași: Quentin Bena, Gabriel Moura, Alin Buleică, David Irimia, Geani Crețu, Răzvan Patriche, Deniz Giafer, Ricardo Grigore, Costin Amzăr
- Mijlocași: Iulian Roșu, Dani Iglesias, Gorka Larrucea, Andrei Florescu, Ionuț Borcea, Cristian Ionescu, Alex Irimia, Nelut Roșu, Ahmed Bani, Antonio Bordușanu
- Atacanți: Cătălin Țîră, Alexandru Pop, Lamine Ghezali
Meciurile amicale programate de Dinamo în Slovenia:
- 28 iunie » vs. Nk Aluminij (nou-promovată în prima ligă din Slovenia)
- 2 iulie » vs. Zalaegerszegi Te (locul 9 din prima ligă a Ungariei)
- 5 iulie » vs. Dinamo Kiev (locul 4 din prima ligă a Ucrainei)