FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

EXCLUSIV Zie Diabate și poveștile sale nemuritoare de la Dinamo: „Borcea avea un sens al umorului unic” » Interviu despre cel mai greu moment din România și cum s-a simțit la București: „Ceva dificil de acceptat”

Zie Diabate, explorând zonele montane din România alături de Marius Niculae / FOTO: Arhivă Gazeta Sporturilor +50   FOTO
Zie Diabate, explorând zonele montane din România alături de Marius Niculae / FOTO: Arhivă Gazeta Sporturilor

Articol de - Publicat joi, 17 octombrie 2024 23:40 / Actualizat vineri, 18 octombrie 2024 11:34

Zie Diabate, 35 de ani, fostul fundaș stânga al lui Dinamo, rememoreză perioada petrecută în Ștefan cel Mare într-un interviu acordat în exclusivitate Gazetei Sporturilor. Ivorianul a îmbrăcat mai bine de trei ani tricoul roș-albilor și, la 12 ani de când a părăsit România pentru o mutare la Dijon, mărturisește că a rămas trup și suflet alăturii de „câinii roșii”.

Unul dintre cei mai apreciați străini din istoria recentă a lui Dinamo, Zie Diabate, 66 apariții în tricoul roș-albilor, plus altele de rodaj la „satelit”, și el printre protagoniștii „Minunii de la Liberec”, a făcut mai multe confesiuni inedite despre anii trăiți la București, provocările și oamenii de care-și amintește cu drag. „Părintele” Mircea Rednic fiind, bineînțeles, în fruntea listei de favoriți.

Diabate s-a despărțit de „câini” în intersezonul din 2012, când Dinamo sub Liviu Ciobotariu reușea să ierneze pe primul loc. Spunea la plecare, aluzie la viitoarea destinație, că „o să-mi sară muștarul dacă Dinamo nu ia titlul”, obiectiv ratat în cele din urmă de alb-roșii.

Imagini cu Zie Diabate din anii petrecuți la Dinamo / Sursă foto: Arhivă Gazeta Sporturilor

+45 FOTO

Fotbalistul de bandă stângă, longilin, bătăios, importat de Dinamo din Coasta de Fildeș în sezonul 2007-2008, și-a atins apogeul carierei la gruparea din Dijon, unde a bifat 14 apariții în Ligue 1.

A trecut și pe la două dintre forțele Belgiei, Standard Liege și Gent, iar ultimii ani ai carierei și i-a petrecut tot pe rit franțuzesc, în diviziile inferioare din Hexagon. La Chauray, Gazélec Ajaccio și, în fine, Pontarlier.

„Plănuiesc să devin antrenor”

La 35 de ani, împliniți în martie, cariera sa de jucător e de domeniul trecutului. Ivorianul și-a conturat deja o strategie pentru următoarea etapă:

„În acest moment, mă concentrez pe proiectele mele viitoare, dar nu mai sunt jucător activ. Totuși, am rămas la fel de pasionat de fotbal și plănuiesc să devin antrenor profesionist, vreau să transmit din experiența mea către jucătorii tineri”, ne-a spus fotbalistul născut în Coasta de Fildeș, care a bifat și o selecție în naționala „elefanților”.

23 aprilie 2008a fost data care a marcat debutul lui Diabate în prima ligă, într-un Dinamo - U Craiova 4-4

„Relația cu PCH a fost pasională” + Amintiri cu Borcea și Badea

Vorbește apoi despre anii petrecuți la Dinamo:

„Experiența mea la București a fost una plină de emoții, cu foarte multe momente intense. Am avut legături puternice cu clubul și această cultură pe care o are.

Cele mai frumoase amintiri de la Dinamo? Toate victoriile memorabile pe care le-am reușit acolo și momentele de camaraderie pe care le-am avut cu colegii de echipă.

Relația mea cu ultrașii, în special cu cei din Peluza Cătălin Hîldan, a fost respectuoasă și pasională, au oferit întotdeauna un sprijin incredibil pentru echipă.

Am avut relații bune cu Cristi Borcea și ceilalți conducători de la Dinamo, în special cu Borcea, care avea un simț al umorului unic! [O amintire amuzantă cu ei?] O poveste notabilă ar fi cea a unei discuții strategice cu Nicolae Badea😃”.

500.000 de euroa încasat Dinamo de la Dijon în schimbul lui Zie Diabate

„Liberec, cel mai bun meci al meu. Titlul pierdut în 2009, dificil de acceptat”

Întrebat despre cea mai dulce amintire de la Dinamo, Diabate n-a stat pe gânduri: „Cel mai bun meci al meu a fost la Liberec, un punct culminant al carierei, a fost o performanță memorabilă acolo!”.

Cât despre dezamăgirile acumulate aici, evocă un moment dureros pentru întreaga suflare dinamovistă: „Cel mai mare regret al meu în România are legătură cu sezonul 2008-2009, în care am pierdut titlul. Acesta rămâne un moment dificil de acceptat”.

S-a intersectat cu Niculescu, Dănciulescu, Niculae, N'Doye și alți grei ai vremurilor, dar n-a avut probleme cu nimeni, s-a integrat în toate colectivitățile peste care a dat în Ștefan cel Mare: „Îmi amintesc de toate momentele când o glumă făcută de noi la antrenament lumina atmosfera înaintea unui meci important”, povestește Zie.

Încă o urmăresc pe Dinamo, știu și de retrogradare... Vorbesc și acum cu foști coechipieri și antrenori de la Dinamo, cu unii mai țin legătura prin intermediul Instagram.

- Zie Diabate, fost fundaș Dinamo

Viața ivorianului care a stat 3 ani la Dinamo: „Aș reveni cu mare plăcere la voi”
DINAMO
Viața ivorianului care a stat 3 ani la Dinamo: „Aș reveni cu mare plăcere la voi”

„M-am simțit în siguranță la București”

Țara, în ansamblul ei, i-a lăsat o impresie nemaipomenită ivorianului:

„În România, mi-au plăcut atât orașele, cât și zonele rurale în care am fost. Apreciez Capitala pentru dinamismul pe care-l are, mi-a plăcut Centrul Vechi al Bucureștiului, la fel cum mi-au plăcut și peisajele de la țară, au farmecul lor.

Mi-a plăcut să vizitez diverse locuri din Munții Carpați, dar și Marea Neagră.

În general, m-am simțit în siguranță la București, sincer să fiu. Nu m-am confruntat cu niciun fel de comportament [ostil], m-am simțit iubit de club, de colegii mei, de lideri, pe care vreau să-i salut cu această ocazie, de suporteri, de prietenii pe care i-am acumulat în afara terenului.

Sunt amintiri plăcute, care definesc experiența generală groazavă pe care am avut-o acolo”, a mai spus Diabate.

Imagini cu Zie Diabate din anii petrecuți la Dinamo / Sursă foto: Arhivă Gazeta Sporturilor
Imagini cu Zie Diabate din anii petrecuți la Dinamo / Sursă foto: Arhivă Gazeta Sporturilor
Imagini cu Zie Diabate din anii petrecuți la Dinamo / Sursă foto: Arhivă Gazeta Sporturilor
Imagini cu Zie Diabate din anii petrecuți la Dinamo / Sursă foto: Arhivă Gazeta Sporturilor
Imagini cu Zie Diabate din anii petrecuți la Dinamo / Sursă foto: Arhivă Gazeta Sporturilor
+45 FOTO

„Rednic a fost omul de bază!”

Ivorianul îi poartă și astăzi o recunoștință aparte lui Mircea Rednic, cel care l-a adus la Dinamo în 2007 și ulterior l-a luat cu el și în Belgia. Întrebat despre antrenorii care și-au pus amprenta asupra carierei sale, ivorianul a fost generos:

„Îmi este puțin greu să răspund, fiindcă toți antrenorii pe care i-am avut m-au ajutat să progresez. Nu pot să le spun decât «mulțumesc» pentru faptul că mi-au adus multe lucruri bune în carieră.

Dar Rednic a fost omul de bază, mi-a oferit sprijinul său necondiționat în fiecare etapă a dezvoltării mele. Aș dori să-i transmit mulțumiri speciale!”, a afirmat Zie Diabate.

Imagini cu Zie Diabate din anii petrecuți la Dinamo / Sursă foto: Arhivă Gazeta Sporturilor
Imagini cu Zie Diabate din anii petrecuți la Dinamo / Sursă foto: Arhivă Gazeta Sporturilor
Imagini cu Zie Diabate din anii petrecuți la Dinamo / Sursă foto: Arhivă Gazeta Sporturilor
Imagini cu Zie Diabate din anii petrecuți la Dinamo / Sursă foto: Arhivă Gazeta Sporturilor
Imagini cu Zie Diabate din anii petrecuți la Dinamo / Sursă foto: Arhivă Gazeta Sporturilor
+45 FOTO

La Dijon, m-am confruntat cu mulți jucători de calitate, iar cea mai uimitoare experiență din Franța a fost atmosfera de pe stadioane.

- Zie Diabate

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Superliga
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Superliga
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”

Comentarii (3)
c0ncret
c0ncret  •  19 Octombrie 2024, 20:15

Un super jucator, de care noi dinamovistii ne aducem aminte cu drag. Salutari calde, Zie!

RemusAndrei
RemusAndrei  •  18 Octombrie 2024, 13:18
Postat de luigi_nb pe 18 Octombrie 2024, 03:45

Foolad e în Iran, nu Franța. Vă plătesc pentru articolele astea??

Vă mulțumesc călduros pentru atenționare. Este vorba, bineînțeles, de o eroare scăpată în grabă, pe care am remediat-o.

luigi_nb
luigi_nb  •  18 Octombrie 2024, 03:45

Foolad e în Iran, nu Franța. Vă plătesc pentru articolele astea??

Vezi toate comentariile (3)
Comentează