Articol de Eduard Apostol, Cristi Preda (foto), Vlad Nedelea, Cătălin Stroia - Publicat vineri, 15 septembrie 2023 23:31 / Actualizat sambata, 16 septembrie 2023 00:15
FCU Craiova a învins-o pe Dinamo, pe Arena Națională, scor 1-0, într-un duel din runda cu numărul 9 din Superligă.
Fotbal de devotament cu niște intrări de au tăiat respirația adversarului, mai ales pe a lui Ghezali, și cam atât. O primă repriză sărăcăcioasă, cu două-trei faze mai acătării, în rest promisiuni neonorate. Fotbal la alibi, practic! Dinamo a avut posesia, fără ocazii, Craiova mai tehnică, dar degeaba.
Dinamo și FCU Craiova, ZERO timp de o repriză
Dacă Lucas a arătat în câteva faze de ce este căpitanul lui Dinamo de la debut, mai ales la faza din minutul 34, când a salvat și echipa și pe aiuritul Homawoo, în ofensivă "câinii" n-au avut forță.
Politic combativ, însă solitar, cu un start apreciabil, dar cu momente când dispare din joc. Ghezali mai interesat de a gesticula, decât de atac, speriat de ideea de a se duela unu la unu cu adversarul. Bani cu un fotbal-apă de ploaie de ceva vreme.
VIDEO CU GOLUL. Execuția superbă prin care Baeten a decis Dinamo - FCU Craiova
Repriza a doua a continuat în aceeași notă falsă de fotbal. Până la o sclipire care a aprins meciul. Baeten a oferit o superpasă pentru Van Durmen, care a rămas unu la unu cu Golubovic, iar portarul "câinilor" a blocat extraordinar.
Faza a continuat, cu dinamoviștii la fel de lenți, și după câteva secunde, Baeten (61) a prins un șut de excepție. Un golazo! Preluare pe piept și șut minunat cu stângul.
Burcă, descumpănit, a încercat să schimbe, Bani - out, Gregorio - in, dar roș-albii n-au avut pic de clarviziune. Elevii interimarului Dan Vasilică a jucat din acordul fin, o echipă de talie, care știe să bage materiale, nu doar să creeze.
Dinamo a continuat să nu aducă pericolul în curtea oltenilor. Ghezali a avut tentative, în rest situații bezmetice. Prima ocazie reală a "câinilor" a venit târziu: Politic (78) a făcut câteva driblinguri, șut destul de chinuit, după efort, dar Popa a respins cu greu. Un semnal care le-a trezit pe gazde. Degeaba! Transversala lui Costin (90+4) a fost frustrantă pentru „câini”.
FINAL. Dinamo - FCU Craiova 0-1
- A marcat: Baeten 61
- Vezi AICI cele mai interesante statistici!
- 10.452 spectatori asistă la meci, număr anunțat de clubul Dinamo
Minutul 78 » Prima ocazie reală a lui Dinamo
Dennis Politic rezistă în fața atacurilor a trei adversari și șutează în diagonală, de la marginea careului de 16 metri. Popa se întinde și respinge cu vârful degetelor în corner.
Minutul 61 » VIDEO. GOOOOL senzațional marcat de Baeten
William Baeten a marcat un gol absolut încântător. După o intervenție a lui Golubovic în fața lui Van Durmen, mingea a sărit tot la olteni. A ajuns în cele din urmă la mijlocașul belgian, la peste 25 de metri de poartă. Baeten a preluat mingea pe piept și a șutat din voleu, aproape de vinclu. Una dintre execuțiile sezonului în Superligă!
FOTO. Cele mai spectaculoase imagini din Dinamo - FCU Craiova
Minutul 41 » Ocaziile mari întârzie în Dinamo - FCU Craiova
Dinamo are o posesie superioară, dar elevii nu Ovidiu Burcă nu se apropie periculos de poarta lui Robert Popa. Jocul este foarte fragmentat.
59%era posesia lui Dinamo în minutul 41
Minutul 34 » FCU Craiova irosește un contraatac periculos
Homawoo iese greșit din defensivă și lasă flancul stâng complet descoperit. Sidibe are spațiu să avanseze, dar preferă o centrare în „gura” porții pentru Chițu. Căpitanul Lucas a băgat capul în talpa atacantului oltean și a rezolvat faza. Fault în atac!
Minutul 10 » Ciocnire între Amzăr și Compagnucci
Amzăr și Compagnucci s-au ciocnit într-un duel aerian. Ambii au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Dinamo a fost echipa mai bună în primele 10 minute, un presing agresiv încercat de elevii lui Ovidiu Burcă, fără ocazii mari de gol.
Atmosferă deosebită pe Arena Națională la Dinamo - FCU Craiova
Aproximativ 10.000 de spectatori asistă la duelul de pe Arena Națională. Fanii „câinilor” fac o atmosferă specială. Nu doar galeria din spatele porții contribuie, ci și fanii din tribune. FCU Craiova, părăsită de Peluza Sud, este sprijinită de sub 100 de fani.
Dinamo București - FCU Craiova, echipe de start
Dinamo: A. Golubovic - Lucas, Bena, Homawoo - Cr. Costin, A. Bani, Larrucea, C. Ilic, Amzăr - Ghezali, Politic
Rezerve: Dujmovic - De Moura, I. Roșu, Gregorio, Țîră, V. Borcea, Abdallah, Giafer, R. Grigore
Antrenor: Ovidiu Burcă
FCU Craiova: R. Popa - Compagnucci, Lacroix, Henriques, Mascarenhas - Dr. Albu, V. Achim - Sidibe, Baeten, Van Durmen - A. Chițu
Rezerve: Gurău - R. Negru, Padula, V. Pop, Asamoah, Blidar, V. Blănuță, Buta, Ibrahim
Antrenor: Florin Drăgan
- Fundașul central Lucas Alves de Araujo (31 de ani) debutează într-un meci oficial sub comanda lui Ovidiu Burcă. Este și căpitan.
- Francezul Yassine Bahassa (31 de ani) a fost lăsat în afara lotului lui FCU Craiova pentru partida cu Dinamo. Motivul oficial a fost întârzierea de 3 zile la reunire. Surprinzător, nici Juan Bauza nu face parte din lot. Argentinianul a simțit dureri înaintea partidei, la antrenamentul de ieri, o contuzie puternică la șold.
Stadion: Arena Națională, București (capacitate: 55.000 de locuri)
Arbitru: Florin Andrei (Târgu Mureș) / A1: Adrian Vornicu (Iași) / A2: Alexandru Vodă (Alba-Iulia) / Arbitru VAR: Cătălin Popa (Pitești) / Arbitru AVAR: Vlad Bârleanu (București) / R1: Vlad Baban (Iași) / Observator arbitri: Adrian Vidan (București)
UPDATE 20:00 / Surpriză pentru fanii lui Dinamo
Dinamoviștii au ajuns și ei la Arena Națională. În tot acest timp, Andrei Nicolescu, Răzvan Patriche și Neluț Roșu socializează cu suporterii în fan-zone-ul special amenajat.
UPDATE 19:50 / Oltenii au ajuns la stadion
Delegația celor de la FCU Craiova a ajuns la stadion, cu planurile bine făcute.
Citește și alte știri de actualitate:
Ultimele detalii despre viitorul stadion Dinamo: „3 pași, aproximativ 3 luni”
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat