Articol de GSP - Publicat miercuri, 22 mai 2019 22:59
Dinamo și Poli Iași au terminat la egalitate, scor 0-0. Mircea Rednic anunță transferul unui fotbalist român, liber de contract.
De asemenea, antrenorul „câinilor” crede că formația lui a fost privată de două lovituri de la 11 metri în meciul cu moldovenii.
„Am dat posibilitatea «internaționalilor» să joace. Am avut 7 oameni de națională pe teren, de asta am început cu un sistem nou. În repriza secundă a fost mult mai bine, am jucat cu doi atacanți, dar nu am reușit să marcăm.
Cred că am avut două penalty-uri. Când sunt astfel de situații, cred că trebuie să le dai, nu să filosofezi.
Mai e mult de muncă până să egalăm situația celor de la handbal (n.r. campioni a doua oară consecutiv). E greu și pentru jucători, jucăm din trei în trei zile. Se simte când îți lipsesc jucătorii importanți. Ar fi fost altfel cu Montini astăzi (n.r. italianul este accidentat). Îmi pare rău pentru cei care intră și nu confirmă”, a declarat Mircea Rednic la TV Telekom Sport.
Vin doi jucători
„Eu știu ce vreau. Am discutat deja cu mai mulți jucători. Săptămâna asta vom mai semna, în afară de Ziggy Gordon, cu un jucător foarte bun din România. Vom aduce exact jucătorii de care avem nevoie. Românul va fi liber de contract. Ce, noi avem bani de transferuri?!”, a adăugat Rednic.
- Jucătorul despre care vorbește antrenorul „câinilor” ar putea fi Adrian Ropotan, ex-dinamovist care a retrogradat azi cu Concordia Chiajna și care va deveni liber de contract la finalul play-out-ului.
„Ca joc, clar Viitorul mi-a plăcut cel mai mult sezonul ăsta. Bine, acolo nu e nici presiunea atât de mare. Gică știe foarte bine să gestioneze lotul. Dacă vor câștiga și Cupa, clar vor fi cei mai buni din acest sezon”
Mircea Rednic, antrenor Dinamo