Articol de Eduard Apostol - Publicat vineri, 07 ianuarie 2022 19:23 / Actualizat vineri, 07 ianuarie 2022 19:23
Ricardinho (27 de ani), pe numele său complet Ricardo Jose Veiga Varzim Miranda, ar putea pleca de la FC Voluntari, iar Dinamo stă la pândă.
Ricardinho a fost un om de bază la FC Voluntari în ultimele sezoane. Fundaș dreapta de meserie, portughezul jucat de multe ori și în linia de mijloc, închizător sau extremă. Fotbalistul în vârstă de 27 de ani nu a făcut deplasarea cu echipa în cantonamentul din Antalya, iar situația lui este una incertă.
Dinamo, cu ochii pe Ricardinho
Dinamo este primul club interesat de serviciile lui Ricardinho, informează sursele GSP.ro. „Câinii” au bifat deja un transfer important în această iarnă, pe Răzvan Patriche, fostul căpitan al Academicii Clinceni.
Iuliu Mureșan și Flavius Stoican vor să păstreze aceaași linie și să aducă fotbaliști cu meciuri în picioare în prima parte a sezonului, Ricardinho a îmbrăcat tricoul Voluntariului în 14 partide din Liga 1 în actuala stagiune.
Sigur că vor pleca unii jucători, dar nu atât de mulţi. Pentru că dacă pleacă 15 sau 16, trebuie să faci o altă echipă şi iarna e foarte greu, pentru că nu se finalizează contractele şi noi nu ne permitem să aducem jucători pe sume de transfer, ci doar jucători liberi. Nu vom face multe transferuri, dar vom aduce pe posturile unde avem nevoie, jucători care au făcut pregătirea cu echipe de Liga 1 şi care au jucat o parte din meciuri
- Iuliu Mureșan, administrator special Dinamo
VIDEO Flavius Stoican și Florin Răducioiu au fost prezentați la Dinamo
Citește și alte știri despre Dinamo:
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!