Articol de GSP - Publicat sambata, 12 februarie 2022 13:14 / Actualizat sambata, 12 februarie 2022 15:00
Flavius Stoican a susținut o conferință de presă înainte de meciul cu UTA (duminică, 17:00) și a vorbit despre problemele din lotul lui Dinamo.
În timpul conferinței, antrenorul a vorbit despre criticile primite de dinamoviști și a dezvăluit cum i-a învățat pe jucători să se ferească de știrile negative de la televizor.
Cum vrea Flavius Stoican s-o redreseze pe Dinamo: „Trebuie să le intre în cap jucătorilor ce le spun”
„E nevoie de pozitivism, începând de la mine. Dar trebuie să le și intre în cap jucătorilor ce le spun, nu să existe un blocaj. Trebuie să luăm lucrurile așa cum sunt. Sunt foarte multe lucruri rele pe lume și multe vorbe dure aruncate în mass media. Nu trebuie să ne copleșească.
Vă dau un exemplu, Putin. Când îl văd la TV zic «Uite ce bărbat bine la 50-60 de ani cât are». Când, de fapt, văd la televizor că începe războiul, că sunt certuri. Eu nu văd să se spună că Putin a făcut lupte, că a intrat în apă rece, că face... Atunci eu ce fac? Mă hrănesc cu știrile astea? Păi, atunci când începe războiul o să fiu deja mort dacă eu stau să mă gândesc la asta. Așa și noi. Când începe meciul ne gândim «Mama ce e acolo, ce rău e!».
Sunt conștient 100% că jucătorii sunt afectați de critici. Dar le-am spus «Dacă nu vă convin criticile, nu vă hrăniți cu ele, apăsați butonul roșu de la televizor. Sau, pac, luați telecomanda și dați la muzică, vă uitați la Discovery, cu lei, tigri, păsărele. Așa sunteți liniștiți la cap și jucăm fotbal». Nu cerem mare lucru. Oamenii de la stadion vor să vadă fotbal.
Acum, că e presiune... Jucătorii zic «Mister, trebuie neapărat să facem ceva». Dacă vă arăt ce mesaj le transmite Cosmin Matei jucătorilor, vi se ridică părul pe mână. E un mesaj de încurajare. Oamenii ne critică. De ce ne critică? Pentru că nu avem rezultate. Dacă am avea, știți cum am fi? Am veni aici precum cocoșii. Acum suntem în genunchi, unul pe burtă, altul e sub mașină.
Tot ce spun vine din sufletul meu, din mine, din interiorul meu. Și transmit acest lucru. Trebuie și canalele astea... Știți că mai există theta healing (n.r- o tehnică de meditație care presupune vindecarea prin unde theta, care apar la nivelul creierului când omul se află într-o stare de relaxare profundă), yoga, meditații, d-astea în care tu cu tine însuți... Un psiholog trebuie să stea zi de zi cu echipa, să știe tot. Dacă vine mâine unul, ce să spună?”, a spus Stoican la conferința de presă.
VIDEO Topul celor mai severe eșecuri suferite de Dinamo în istorie
Citește și:
Dinamo e condamnată, în viziunea unui antrenor din play-off: „Sportiv nu cred că mai au nicio șansă”