Articol de Eduard Apostol - Publicat vineri, 04 iunie 2010 00:00
"Cîinii" l-ar trimite pe Ianis la ŢSKA Sofia, de unde îi vor neapărat pe stoperul Vidanov (21 de ani) şi pe portarul Şadvarov (29 de ani)
Ianis Zicu (26 de ani) ar putea lua calea Bulgariei, după ce Florin Bratu a ajuns la Litex Loveci. Andone a pus ochii pe 3 dintre foştii săi jucători de la ŢSKA Sofia, dar negocierile sînt anevoioase întrucît Dinamo nu are momentan bani de transferuri. Salvarea poate veni doar din vînzarea unei vedete, Andrei Cristea sau Marius Niculae.
Zdravko Şavdarov (portar, 29 de ani), Pavel Vidanov (fundaş central, 21 de ani) şi Apostol Popov (fundaş central, 27 de ani) sînt bulgarii de pe lista lui Ando. "Cîinii" nu pot acoperi pretenţiile lui ŢSKA şi propun un schimb de jucători. Cel vizat este Zicu, mijlocaşl care a mai fost dorit şi în iarnă de sofioţi. Şi se aşteaptă ajutorul fraţilor Becali, buni prieteni cu şefii bulgarilor.
1 gol şi o pasă decisivă a reuşit Ianis Zicu în acest sezon, în cele 26 de partide disputate în toate competiţiile
Alte negocieri
- Doman. FC Argeş cere 200.000 de euro, iar banii să fie plătiţi pînă mîine, cel tîrziu. Altfel, mijlocaşul va fi transferat în străinătate.
- Diego Lopes. Şefii lui Dinamo au discutat ieri din nou cu reprezentanţii brazilianului David Lopes şi au cerut ca stoperul să vină la Bucureşti pentru discuţii directe şi să semneze un contract valabil pe două sezoane cu roş-albii.
- Vasilache. Dinamoviştii aşteaptă să încaseze banii din drepturile TV. Cu o parte vor plăti restanţele către jucători, restul e destinat transferurilor. Mijlocaşul Ceahlăului costă 200.000 de euro.
Prunea, ultima şansă
Florin Prunea a vorbit ieri aproape 5 ore cu Cristi Borcea şi cu Nicolae Badea. Mesajul acestora a fost un ultimatum referitor la relaţia cu fraţii Becali: "Ţine-ţi gura sau ne despărţim!". Prunea a declarat ieri: "Eu, cînd vorbesc de club, îmi expun părerea personală. Merg mai departe alături de Dinamo, nici nu s-a pus problema altfel. De fapt, n-am discutat despre asta, ci despre problemele de strategie ale echipei".
Alexe, între BAC şi refacere
Marius Alexe e în plin program de recuperare după entorsa la genunchiul stîng: "Mă simt mai bine, dar nu ştiu dacă mă refac la timp pentru cantonamentul din Austria. Dacă va fi aşa, Doamne ajută!, probabil o să dau BAC-ul la iarnă".
Ando: "Mă aştept la orice"
Ioan Andone aşteaptă startul pregătirilor, pe 14 iunie: "Dinamo e cea mai bună alegere. Ca să mă simt împlinit, trebuie să iau campionatul. În meseria asta te poţi aştepta la orice, nu ştiu cît voi rămîne la Dinamo, deşi eu mi-aş dori să stau aici cît mai mult. De data asta, m-am simţit dorit de către şefi, de aceea m-am întors. În vestiar voi cere respect. Vreau jucători care să se adapteze rapid la noi. Sînt fotbalişti şi de la Oţelul, şi din Spania, şi din Brazilia, şi din Bulgaria".
Inbox
- Neţoiu este plecat pînă duminică seară în Italia, cu afaceri, iar de săptămîna viitoare va negocia revenirea în Ştefan cel Mare. Fie ca acţionar, fie în staff-ul administrativ.
- Ioan Becali se simte implicat în planurile roş-albilor: "Noi, la Dinamo, ştim ce strategii au celelalte contracandidate, vom fi pregătiţi să luăm titlul".
- "Cîinii" s-au interesat de preţul lui Alex Păcurar, de la Pandurii, dar au strîmbat din nas cînd au auzit că mijlocaşul costă aproape jumătate de milion de euro. "100.000 de euro şi un jucător la schimb", au propus bucureştenii.