Articol de Andrei Petrescu - Publicat duminica, 22 octombrie 2023 15:57 / Actualizat duminica, 22 octombrie 2023 16:51
Dorinel Munteanu (55 de ani), antrenorul celor de la Oțelul Galați, a prefațat partida pe care echipa sa o va juca în etapa #13, în deplasare cu CFR Cluj.
- CFR Cluj - Oțelul este programat luni, 23 octombrie. Partida va începe la ora 21:00, e liveTEXT pe GSP.RO și la TV pe Digi Sport 1, Prima Sport 1 și Orange Sport.
Venit după înfrângerea de acasă cu Farul de etapa trecută, Dorinel Munteanu nu concepe să nu plece cu un rezultat pozitiv de pe terenul celor de la CFR Cluj, în tentativa de a-și realiza obiectivul, acela de a ajunge în play-off.
VIDEO Dorinel Munteanu: „CFR a avut ceva avantaje pe teren propriu cu arbitrajele”
„Am așteptări mari de la echipa mea. Despre adversar nu trebuie să vorbim prea mult, în ultimii 6 ani a dominat campionatul, au câștigat 5 titluri. Dar asta nu ne împiedică să avem încredere în noi. Mergem cu speranță că putem obține punct sau puncte.
Pentru asta trebuie să fim pregătiți din puncte de vedere fizic și mental. Trebuie să existe spirit de echipă, îmi doresc să fim în obiectiv, adică locurile 1-6, iar pentru asta ne trebuie puncte. Sper că pauza aceasta ne-a trezit puțin pentru că nu trebuia să pierdem meciul cu Farul. Nu e niciun meci special, am mai jucat cu CFR de multe ori.
Am și câștigat, am mai și pierdut. Sigur că acele momente de la începutul carierei mele au fost frumoase, am avut sprijin, am făcut tot ce am putut pentru CFR atunci, dar acum sunt total implicat la Oțelul Galați”, a declarat Dorinel Munteanu la conferința de presă premergătoare meciului.
Dorinel Munteanu: „Nu mă tem de presiunile puse pe arbitraj”
„Avem câteva absențe, Neagu nu va face deplasarea, Yabre a fost accidentat, Gaitan s-a reaccidentat, are niște probleme la genunchi, Panait a fost operat, dar am la dispoziție un lot de 23 care va face deplasarea la Cluj și mă bazez pe ei foarte mult.
Nu mă tem de presiunile puse pe arbitraj, există și VAR. Sigur că CFR a avut ceva avantaje pe teren propriu cu arbitrajele, dar nu cred că arbitrul va decide meciul mâine. Consider că jucătorii vor fi principalii actori”, a mai spus tehnicianul moldovenilor.