Articol de Sebastian Culea - Publicat luni, 30 martie 2015 00:00 / Actualizat luni, 30 martie 2015 10:22
Dosarul "Mită în elicopter" are azi un nou termen, după ce la 19 ianuarie 2015 judecătorii au decis să amîne verdictul.
UPDATE 10:20 / Avram continuă să-şi susţină nevinovăţia: "Doamna preşedintă, vă rog să respingeţi apelul, sînt nevinovat, fapta nu există. Susţin pledoaria avocaţilor şi-mi menţin declaraţiile". Decizia a rămas în pronunţare
UPDATE 10:15 / Avram are două capete de acuzare, prima este luarea de mită, iar cea de-a doua fals în înscris sub semnătură privată. Chiorean este şi el acuzat de dare de mită
UPDATE 10:05 / Procurorul a cerut condamnarea motivînd faptul că nu există nici o opinie a instanţei de fond asupra cazului. Nu au apărut elemente noi în acest caz. Avocatul cere rejudecarea la instanţa de fond.
---------------------------------------------------------------------------------------------
Cei trei inculpaţi rămaşi în viaţă sînt: Vasile Avram, Adrian Penciu şi Vasile Chiorean. Ceilalţi doi, Sorin Ţerbea şi Nicolae Iacobescu, au decedat în iulie 2013. Cu două luni înainte, toţi fuseseră achitaţi de Curtea de Apel, însă procurorii au atacat decizia cu recurs la ÎCCJ.
În acest moment Vasile Avram se află în sala de judecată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Vasile Chiroean şi Adrian Penciu au ajuns şi ei!
Potrivit procurorilor, în mai 2011, în timp ce era supervizor la întîlnirea FCM Tg. Mureş - U Cluj, Avram ar fi primit de la Ţerbea suma de 19.000 de euro pentru delegarea unor arbitri agreaţi de gruparea ardeleană la meciurile din sezonul 2010-2011.
În acele partide FCM Tg. Mureş a obţinut 15 puncte din totalul de 45.
Anchetatorii motivează: "Nu credem că e întîmplător că din etapa a 25-a a campionatului 2010-2011, FCM Tîrgu Mureş a fost arbitrată în 10 etape (ultimele) de cinci arbitri: Andrei Chivulete, de trei ori, Marius Avram şi Dragoş Istrate, de cîte două ori, Sebastian Colţescu şi Alexandru Deaconu".
De asemenea, Avram ar fi beneficiat de transport gratuit cu elicopterul pe ruta Bucureşti - Tg. Mureş şi retur, aparatul de zbor fiind pus la dispoziţie de Ţerbea. Costul transportului era de 3.000 de euro.
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!