Articol de Alin Grigore - Publicat miercuri, 04 februarie 2015 00:00 / Actualizat miercuri, 04 februarie 2015 18:42
CFR Cluj se află acum într-un moment de cumpănă al existenţei ei. Formaţia cu 3 titluri de campioană în România a intrat în insolvenţă, iar cele 24 de puncte cu care a fost penalizată au trimis-o pe ultimul loc în Liga 1.
GSP.ro vă prezintă drumul ardelenilor de la momentul promovării în Liga 1 şi pînă în ziua de astăzi.
Renaşterea lui CFR
2004-2005 - Arpad Paszkany era patron la CFR de patru ani, iar acum începeau să se vadă roadele, după ce preluase echipa din Divizia C. Acesta a fost anul revenirii lui CFR Cluj în Divizia A, după 28 de ani în care au stat prin ligile inferioare. A reuşit să termine în acel sezon pe locul 11 şi să evite retrogradarea. În acelaşi an, CFR cu Dorinel Munteanu la cîrmă a reuşit să ajungă pînă în finala Cupei Intertoto unde a dat peste RC Lens. Ultima fază a competiţiei s-a jucat în două manşe, în tur a fost 1-1, iar în retur francezii s-au impus cu 3-1.
Buget record
2005-2006 - Clujenii ocupă un loc şi mai bun în prima ligă terminînd pe poziţia a 5-a, iar patronul Paszkany le oferă ardelenilor un buget de 6 milioane de euro, bani ce erau de neimaginat în acei ani. Atunci s-a început şi aducerea mai multor portughezi, printre care Cadu sau Semedo.
Calificare în Cupa UEFA
2006-2007 - Ardelenii se despart de Dorinel Munteanu şi-l aduc pe Cristiano Bergodi, deşi românul reuşise 5 victorii consecutive în debutul sezonului. În iarna lui 2007, conducerea aduce noi jucători portughezi, numărul acestora ajungînd la 13. Formaţia feroviară se califică în premieră în Cupa UEFA, după ce termină pe locul 3. Între timp conducerea decide încheierea colaborării cu Bergodi şi-l aduce pe Ioan Andone.
Primul event din istorie
2007-2008 - Cu Andone la conducere, CFR atacă titlul şi accederea în grupele Ligii Campionilor. Debutul în Cupa UEFA este dezamăgitor şi CFR este eliminată după 1-3 acasă şi 0-0 în Cipru. Acesta a fost şi anul primului titlu din istoria formaţiei ardelene, care, de asemenea, a reuşit şi eventul, după finala Cupei României în faţa Unirii Urziceni, 2-1.
Sezonul demisiilor şi cîştigarea Cupei României
2008-2009 - Începutul sezonului este modest şi Ioan Andone este demis, în locul său fiind adus Maurizio Trombetta. În grupele Ligii Campionilor, CFR a reuşit 4 puncte şi a terminat ultima într-o grupă cu AS Roma, Chelsea şi Bordeaux. În acelaşi timp, Steaua reuşeşte doar un punct în aceeaşi competiţie. După finalul turului Trombetta a fost demis, iar în locul său a venit Ales Jindra împreună cu Duşan Uhrin Jr., însă nici aceştia nu stau prea mult prin Ardeal şi după 5 etape sînt înlocuiţi cu Antonio Conceicao. În acest an, clujenii cuceresc a doua Cupă, după o finală cîştigată cu 3-0 împotriva Timişoarei, iar după 4 luni cucereşte şi Supercupa României, după ce învinge la penalty-uri Unirea.
CFR cucereşte al doilea titlu
2009-2010 - CFR participă în Europa League, însă nu trece de grupe, dar reuşeşte să cîştige un nou titlu în Liga 1. Acesta a fost anul în care formaţia feroviară cucereşte şi ce-a de-a treia Cupă a României.
Bani mulţi, performanţă puţină
2010-2011 - Clujenii termină pe ultimul loc al grupei E din Liga Campionilor, cu 4 puncte, dar aduce în România echipe precum Bayern Munchen, AS Roma şi FC Basel. Ardeleneii au primit pentru participarea în acest sezon al Ligii nu mai puţin de 18.412.000 de euro. CFR n-a mai avut un parcurs bun în Liga 1 şi a terminat sezonul pe locul 10.
Al treilea şi ultimul titlu
2011-2012 - CFR obţine pentru a treia oară în istoria clubului titlul de campioană a României şi are şansa să joace în turul trei de calificare pentru grupele Ligii.
Record de puncte în grupele Ligii Campionilor
2012-2013 - Ardelenii se califică în grupele Ligii şi dau peste Manchester United, Basel şi Braga. Cele 10 puncte obţinute în grupă o fac pe CFR să devină echipa românească cu cel mai bun rezultat în Liga Campionilor şi singura formaţie din România care reuşeşte să cîştige pe terenul lui Manchester United, 0-1. Echipa ardeleană joacă în "şaisprezecimile" Europa League, unde este învinsă cu scorul general de 0-5. La finalul sezonului, CFR termină doar pe locul 9 în campionat.
Încep problemele la CFR
2013-2014 - Mircea Rednic este adus pe banca "feroviarilor", însă după doar 4 etape acesta este demis, iar Petre Grigoraş îi ia locul. După etapa a XIX-a şi Grigoraş este demis, antrenor fiind numit Vasile Miriuţă, cu care ardelenii termină campionatul pe locul 6 şi ocupă ultimul loc de Europa League, după intrarea în insolvenţă a ocupantei locului 4, Dinamo, şi a neobţinerii licenţei a formaţiei de pe poziţia a 5-a, FC Vaslui. Acesta este şi anul în care clubul începe să se confrunte cu probleme financiare, înregistrînd restanţe salariale către jucători şi obţinînd cu greu livenţa pentru sezonul următori al Ligii 1.
Insolvenţa
2014 - 2015 - Arpad Paszakany, patronul care a preluat CFR-ul în 2000 şi l-a dus din Divizia C în Liga Campionilor, îşi anunţă retragerea. Vasile Miriuţă continuă să-i ţină pe ardeleni pe linia de plutire şi la sfîrşitul turului termină cu echipa pe locul 2 în Liga 1, după Steaua. Antrenorul îi părăseşte pe "feroviari" şi ajunge în Ungaria la Gyor. Locul său la CFR este luat de Trică. Începutul lui 2015 anunţă insolvenţa ardelenilor.