Articol de GSP - Publicat duminica, 17 mai 2020 09:20
Dumitru Dragomir, fostul șef al LPF, a relatat o întâmplare fabuloasă petrecută în 1989, în timpul căreia s-a aflat alături de Mircea Sandu.
- Istorisirea a fost făcută în cadrul interviului-eveniment acordat Gazetei, publicat în exclusivitate în varianta printată a ziarului în decembrie 2014. Interviul complet poate fi citit AICI.
Dumitru Dragomir are acum 73 de ani. Două treimi din viaţă a trăit-o în comunism, restul în capitalismul de după '89.
- Revoluţia unde v-a prins?
- M-a prins bând cu Mircea Sandu şi cu Kassai. Stăteam într-un apartament de filaj al Securităţii în spatele Naţionalului. Mircea Sandu nu era nimic atunci, dar era prieten cu mine. Eram la un şpriţ.
- Când a fost asta, pe 18 decembrie 1989?
- Nu. Când au început la Inter să tragă cu puşcoacele. Cred că pe 20, cam aşa. Mircea Sandu era puţin luat de flamă, după câteva pahare „Hai, bă, să mergem şi noi la Inter, să vedem ce se întâmplă. Ce p...a mă-sii, tu eşti miliţian, ce să ne facă ăştia?". Şi când ne-am dus acolo şi-au început ăia să tragă pe deasupra noastră, piu-piu-piu-piu, am luat-o la fugă şi ne-am întors. Erau 200 de metri. Ne-am luat de băut şi pe la miezul nopţii l-am văzut pe Dinu la televizor. L-am luat la înjurături, vă daţi seama!