Articol de Aurelian Botezatu - Publicat luni, 29 iunie 2020 12:28 / Actualizat luni, 29 iunie 2020 13:16
După 3-2 cu CFR Cluj, Universitatea Craiova este singura echipă pe val dintre favoritele la titlu. Are în mână toate atuurile pentru primul titlu din palmares.
- Președintele Craiovei, Sorin Cârțu, era în al nouălea cer după 3-2 cu liderul CFR, chiar în Gruia: „Suntem echipa momentului, cea mai bună din campionat la această oră".
- Iar Dan Petrescu, antrenorul lui CFR, îi dă dreptate, pasându-le oltenilor statutul de favoriți la titlu, chiar dacă are un punct avans.
Explicația lui Dan Petrescu - „noi am avut destule probleme interne în ultima săptămână, iar dacă mai pleacă și Arlauskis...." - exprimă, indirect, și unul dintre marile atuuri ale Băniei pe acest final de campionat.
Craiova nu a tăiat din salarii, doar a amânat
În „Lunca Jiului", Cristiano Bergodi are liniștea necesară pentru a pregăti fiecare meci de titlu. La cel mai bine organizat și manageriat club din țară n-au existat probleme cu banii în perioada cât Liga 1 a fost oprită din cauza pandemiei de COVID-19.
În vreme ce la CFR și FCSB s-a tăiat din salarii, „leilor” doar li s-au amânat niște salarii, astfel că, neavând grija banilor, s-au putut concentra exclusiv asupra fotbalului. Iar de plecat, a plecat doar cine a consimțit conducerea. Craiova nu are un „caz Planic", ca Becali, sau unul gen „Arlauskis", ca CFR.
Nu mai gafează ca-n curtea școlii
Alt atu e Bergodi. Un tehnician cerebral, bun tactician și, ca orice italian, expert în chestiuni defensive. Exact ce-i trebuia Băniei pentru a rezolva una din problemele spinoase cu care s-a confruntat în ultimul timp.
E adevărat că echipa n-a scăpat fără gol primit în niciuna dintre cele 3 etape de play-off scurse de la restartul Ligii 1. Dar la fel de adevărat e că aceste 4 goluri încasate n-au mai venit pe fondul acelor gafe de curtea școlii" pe care le comiteau în trecut fundașii, unele chiar în momente de superioritate în joc ale oltenilor.
Bălașa și Acka nu se mai precipită, acum dau drumul la minge când trebuie, dar asta și pentru că exprimarea defensivă a întregii echipe e alta, în sensul în care adversarilor nu li se mai permite să ajungă așa ușor față în față cu ei, pentru a-i pune sub presiune.
9puncte, din 9 posibile, au scos oltenii de la restartul Ligii 1: 2-1 cu Astra, 2-1 cu Botoșani, 3-2 cu CFR
„Goljic”, din nou o garanție a golului
În același timp cu ameliorarea fazei defensive, Craiova și-a recâștigat golgeterul. Dacă de la Cicâldău, Mihăilă, Nistor sau Andrei Ivan te aștepți să rateze și din cele mai favorabile situații, Elvir Koljic reprezintă din nou o garanție a golului. Exact ca-n primul său sezon în Bănie, 2018-2019, până să apară acea gravă accidentare suferită la națională, în martie 2019.
4 goluria înscris Koljici în cele 3 meciuri disputate cu CS Universitatea de la restartul Ligii
Se bucură „de titlu"
Și mai este un aspect. Moralul. Capitol foarte important pe final de sezon, la care Craiova stă cel mai bine dintre favorite. Dacă jocul lor nu e încă „lapte și miere", psihic, „leii" chiar sunt de titlu. În timp ce la Cluj și în ograda lui Becali domnește frustrarea, oltenii și-au luat porția de adrenalină din fiecare victorie obținută.La limită, în ultima secundă, cu mari emoții pe final - nici nu mai contează.
Important e că aceste momente au inhibat din slăbiciuni, pentru că nicio echipă nu-i perfectă, și au deblocat energii nebănuite.
Cine i-a văzut pe jucătorii lui Bergodi cum celebrau golurile marcate în Gruia trebuie s-o admită. Nimeni, chiar nimeni!, nu se bucură mai „de titlu" la această oră ca alb-albaștrii!
38 de lunierau de la ultima victorie a Craiovei în Gruia, 3-0, în 30 aprilie 2017. Acest coșmar e acum istorie
Programul e de partea oltenilor
Meciuri rămase de jucat pentru Craiova (35p)
- Gaz Metan (d)
- FCSB (a)
- Botoșani (d)
- Astra (d)
- CFR (a)
Meciuri rămase de jucat pentru CFR Cluj (36p)
- Astra (d)
- Gaz Metan (a)
- FCSB (d)
- Botoșani (a)
- Craiova (d)