FOTBAL  »  Superliga  »  CONTRACTE

LIGA 1 fără fotbaliști! O treime dintre jucători vor deveni liberi în timpul campionatului și nu pot fi obligați să mai joace

Dinamo și CFR Cluj pierd jucători importanți
Dinamo și CFR Cluj pierd jucători importanți

Articol de , , - Publicat sambata, 16 mai 2020 07:21

Liga 1 ar trebui să fie reluată pe 12 iunie și încheiată până pe 20 iulie, numai că o treime dintre jucători vor deveni liberi înainte sau în timpul competiției și nu pot fi obligați să mai continue la cluburile de care aparțin acum.

FRF și LPF au stabilit să repornească Liga 1 la mijlocul lunii iunie și să termine campionatul până pe 20 iulie, numai că un jucător din trei, în medie, nu va participa la toată bucata aceasta din sezon. Foarte mulți fotbaliști sunt legați de cluburi numai până la 30 iunie, altora le expiră acordurile la jumătatea lunii iunie, unii vor deveni liberi după 30 mai.

Competiția ar trebui să continue fără 155 de jucători din totalul de 421, câți sunt legitimați în primul eșalon! 35 la sută dintre fotbaliști vor fi liberi în ultima parte a stagiunii, în care se presupune că vor avea loc meciurile decisive pentru câștigarea campionatului și pentru calificarea în Europa League.

Cluburile nu au la dispoziție nicio metodă pentru prelungirea unilaterală a contractelor, își vor putea păstra angajații doar dacă îi vor convinge să continue să joace. În multe cazuri, jucătorii sunt deja supărați că le-au fost suspendate angajamentele și au pierdut în felul acesta bani mulți în ultima lună și jumătate, de aceea va fi greu ca ei să accepte să presteze și vara, doar ca să salveze competiția și drepturile TV pe care le au de încasat echipele.

În medie, 11 fotbaliști vor lipsi din fiecare formație după 30 iunie, cu trei săptămâni înainte de încheierea campionatului. Cel mai rău afectată va fi Poli Iași, dacă stagiunea o să fie dusă până la sfârșit. Moldovenilor le pleacă aproape toți jucătorii înaintea ultimelor etape. Ei sunt în play-out, deci s-ar afla într-un pericol real să retrogradeze. Poli e unul dintre cluburile care au trimis fotbaliști în șomaj tehnic, o situație în care conducerii i-ar fi mai greu să-i convingă pe Andrei Cristea și pe colegii lui să mai semneze pentru încă o lună și să lupte pentru supraviețuirea societății.

Montini, Arlauskis, Vinicius

Jucătorii care vor deveni liberi după 30 iunie sunt importanți, nu contează doar numărul mare al contractelor care expiră. De la Dinamo va fi disponibil gratis Mattia Montini, golgeterul "câinilor" din 2019. De la CFR dispar Arlauskis, Vinicius, Hoban, Manea, Boli. Ultimii doi sunt împrumutați de la Apollon Limassol, respectiv de la Guizhou. FCSB pierde, de asemenea, fotbaliști: Momcilovici, Adi Popa, Bălgrădean. Planici susține că și el va deveni liber, clubul pretinde că ar exista o clauză de prelungire a contractului pentru încă un an. De la Craiova a plecat deja croatul Martici, al cărui contract expira pe 30 iunie. 

„Vă recuperați banii!"

Hermannstadt a încercat o schemă pentru convingerea fotbaliștilor: le-a suspendat contractele cât a durat starea de urgență și aproape toți oamenii din lot au semnat că sunt de acord să extindă colaborarea cu clubul pentru încă două luni, după 30 iunie, în situația în care campionatul va continua. Asta ar însemna ca jucătorii să recupereze în cele două luni de prelungire sumele pe care le-au pierdut acum, cât nu s-a jucat fotbal. Emilian Hulubei, șeful sindicatului jucătorilor, a anunțat deja că fotbaliștii ar participa la meciuri după expirarea contractelor doar dacă le vor fi returnați banii pe care i-au pierdut în perioada aceasta. Unele cluburi au scăzut salarii în urma unor negocieri. FCSB a redus salariile cu 50 la sută între 1 martie și 30 septembrie, Viitorul a scăzut între 25 la sută și 50 la sută până la 30 iunie 2021.

Situația contractelor din Liga 1

Jucători legitimați în Liga 1 421
Contracte care expiră la 30.06.2020137
Expiră la 15.06.2020 10
Expiră la 30.05.2020 8
Total contracte care expiră 155 
Jucători români în Liga 1287
Contracte care expiră la 30.06.202093
Expiră la 15.06.2020 7
Expiră la 30.05.20203
Total contracte care expiră 103
Jucători străini în Liga 1 134
Contracte care expiră la 30.06.2020 44
Expiră la 15.06.2020 3
Expiră la 30.05.2020 5
Total contracte care expiră52

VIDEO. 6 echipe din play-out nu mai vor să joace! Au făcut solicitare la LPF

Citește mai multe știri din Liga 1: 

Primul jucător din Liga 1 depistat pozitiv cu COVID-19: „E izolat, nu s-a întâlnit cu nimeni”

CFR Cluj a uitat că Bălgrădean era al ei! Campionii n-au înregistrat transferul la LPF » Ce se întâmplă acum

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Superliga
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”
Superliga
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (9)
1177177172317584
Christian Ciuca  •  16 Mai 2020, 10:23
Postat de caesarone pe 16 Mai 2020, 10:19

Pai Bundesliga incepe azi...de exemplu...

dar englejii..?.. spaniolii, italienii, restu lumii...?

caesarone
caesarone  •  16 Mai 2020, 10:22
Postat de Alice Popa pe 16 Mai 2020, 10:11

Jucatorii care au valoare - gen Planic, dar el nu mai vrea la FCSB - pot impune conditii favorabile lor pentru a incheia noi conventii. Acestia nu au emotii; cer si li se va da!! Cei care nu sunt decat purtatoti de tricouri - multi ilegalisti, - vor accepta orice conditii impuse de patroni.

Pai asta era valabil si pana acum la jucatorii liberi de contract!:))) Acum pe praful asta, din contra, vor trebui sa reduca din pretentii!

caesarone
caesarone  •  16 Mai 2020, 10:19
Postat de Christian Ciuca pe 16 Mai 2020, 08:58

si e de inteles, nu se poate sa continui campionatu in conditiile astea, asa a fost sa fie anu asta, ar trebui stopata competitia, e o situatie exceptionala, ce sa mai joci acu....

Pai Bundesliga incepe azi...de exemplu...

Vezi toate comentariile (9)
Comentează