Articol de GSP - Publicat vineri, 31 august 2018 19:07
Edi Iordănescu, fostul tehnician al celor de la CFR Cluj, acuză conducerea feroviarilor pentru umilința suferită în play-off-ul Europa League, contra luxemburghezilor de la Dudelange (0-2 în deplasare, 2-3 acasă).
"Nu sunt în ţară, nu am văzut meciurile. Nu am avut internet, cred că nu l-am plătit. Sau poate nu m-a interesat să le văd. Îmi pare rău pentru fotbalul românesc.
Eu am cerut nişte schimbări la CFR. Nu s-au întâmplat aşa cum îmi doream pentru că o anumită parte a conducerii era mai preocupată cu intoxicarea unor jucători decât cu lucruri care ţin de construcţie, de dezvoltare. Dacă toţi fotbaliştii erau cu mintea acolo unde trebuia, nu pierdeam niciodată cu Malmo. Am simţit şi am anticipat că ne autodistrugem, dar au fost unele lucruri pe care nu le puteam controla. În final s-a pierdut jocul pe o greşeală personală, dar puteam repara în retur dacă exista unitate. Cei care conduc acum trebuie să îşi asume lucrurile", a declarat Edi Iordănescu pentru Prosport.
Edi Iordănescu a fost îndepărtat de la cârma campioanei României după doar 3 partide oficiale. Eșecul din prima manșă a turului II preliminar al Ligii Campionilor, 0-1, contra lui Malmo, i-a fost fatal.