FOTBAL  »  Superliga  »  U CLUJ

Emoţii cu Ganea » Antrenorul clujenilor a suferit o cădere de tensiune şi a fost dus de urgenţă la spital

Ganea a tras o sperietură zdravană ieri dimineață, alertîndu-i și pe jucători
Ganea a tras o sperietură zdravană ieri dimineață, alertîndu-i și pe jucători

Articol de GSP - Publicat sambata, 23 martie 2013 00:00 / Actualizat vineri, 22 martie 2013 21:48

Analizele medicale nu au relevat nimic grav, ci doar o stare avansată de oboseală.

Ionel Ganea a fost la un pas să leşine ieri dimineaţă, la şedinţa de pregătire a Universităţii din Poiana Braşov. Tehnicianului i s-a făcut rău şi a fost susţinut de masor pentru a nu-şi pierde cunoştinţa. "Am avut o cădere de tensiune, nimic grav. N-am mîncat de dimineaţă, am făcut şi eu un efort fizic mai susţinut şi, pe fond de stres, mi s-a făcut rău", a povestit Ganea.

Antrenorul a fost transportat la spital, unde i s-a făcut o investigaţie amplă. "Am făcut un set de analize complet plus un EKG, dar totul e în regulă. S-au acumulat multe în ultima perioadă, trebuia să fiu mai atent şi eu, să mănînc ceva înainte de a face un efort mai susţinut. În plus, stresul e foarte mare şi eu sînt o persoană care mă consum. Voi avea grijă pe viitor", a completat "Ganezul".

Altfel, "U" Cluj va susţine astăzi, de la ora 11:00, un amical la Făgăraş cu formaţia lui Claudiu Niculescu, Damila Măciuca, iar apoi jucătorii vor primi două zile libere.

ALTE ŞTIRI:

Szekely rezolvat, Iacob refuzat
Mijlocaşul Janos Szekely a fost legitimat ieri de clujeni. "Pe Janos am reuşit să-l legitimăm într-un final, el poate juca etapa viitoare, cu Chiajna. Mai trebuie să obţinem permisul de muncă pentru Tony şi apoi va putea juca şi el", a explicat Ionel Ganea.

În schimb, Victoraş Iacob nu a primit "cartea verde" din Grecia, iar de comun acord, contractul său nu a mai fost înregistrat la LPF. "Mai trebuia să stăm 2-3 săptămîni pînă aveam un răspuns, iar noi nu mai dispunem de atîta timp. Aşa că ne-am înţeles să renunţăm la contract", a conchis tehnicianul Universităţii.

Cluj Arena, premiată la New York
Inaugurat în octombrie 2011, stadionul Cluj Arena a primit recent premiul de popularitate al categoriei Centre Sportive şi de Recreere la gala "Architizer", organizată la New York. Arena clujeană a intrat în concurs cu proiecte din peste 100 de ţări. Stadionul pe care îşi dispută meciurile de pe teren propriu Universitatea Cluj are o capacitate de 30.000 de locuri şi costurile construcţiei s-au ridicat la 35 de milioane de euro.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ștefania Stoica, vedetă în interviul EHF: „Mi-a plăcut mereu de el. De asta am ales numărul 24!”
Handbal
Ștefania Stoica, vedetă în interviul EHF: „Mi-a plăcut mereu de el. De asta am ales numărul 24!”
Gigi Becali a văzut lista lui Mircea Lucescu și a reacționat: „El e cel mai bun din România!”
Nationala
Gigi Becali a văzut lista lui Mircea Lucescu și a reacționat: „El e cel mai bun din România!”
Surprize IMENSE în lotul convocat de Mircea Lucescu pentru debutul în preliminariile CM: 4 fotbaliști în premieră
Nationala
Surprize IMENSE în lotul convocat de Mircea Lucescu pentru debutul în preliminariile CM: 4 fotbaliști în premieră

FRF instituie „taxa pe șmecherie”! Furie în Liga 1: „7,6 milioane de euro din fondurile UEFA sunt împărțite aberant” + FCSB vizează bani la care nu are dreptul!

„E o libertate aparte aici, dar suntem cu gândul și la România” » La doi pași de Lyon, doi români și-au deschis afacerea care i-a dat gata pe francezi: „În perioadele bune, vindem și 100 kg. pe săptămână”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează