Articol de GSP - Publicat joi, 21 ianuarie 2010 00:00
Mijlocaşul francez Elliot Grandin, fotbalist dorit şi de Rapid în această pauză competiţională, a semnat un contract valabil un sezon şi jumătate cu ŢSKA Sofia, a informat site-ul grupării bulgare, preluat de NewsIn.
Fotbalistul în vârstă de 22 de ani a fost în atenţia giuleştenilor în această iarnă, însă acesta a refuzat să vină în România pentru că ŢSKA îi va oferi şi 30% dintr-un eventual transfer, conform presei bulgare.
Jucătorul a evoluat la Caen în perioada 2004-2008, după care s-a transferat la Olympique Marseille, însă nu a reuşit să se impună, fiind mai apoi împrumutat la Grenoble. Din toamna lui 2009 este liber de contract.
Formaţia bulgară va fi antrenată începând cu returul campionatului de Ioan Andone, iar în această iarnă au semnat cu alb-roşii şi mijlocaşii români Florentin Petre şi Daniel Pancu.
Bulgarii i-au oferit un contract de 6.000 de euro pe lună, plus 30 la sută dintr-un viitor transfer al său, a informat Gazeta Sporturilor în ediţia de astăzi.
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat