Articol de GSP - Publicat luni, 13 aprilie 2020 18:02
Mircea Lucescu (74 de ani) crede că Liga 1 ar putea să se reia la „2-3 săptămâni” distanță după ce fotbalul din Germania va reveni. În acest moment, în Bundesliga este stabilit intervalul 1-8 mai pentru ca partidele de fotbal să se desfășoare după pauza cauzată de criza COVID-19.
Data oficială anunțată de LPF pentru reluarea Ligii 1
Daniel Tudorache, primarul Sectorului 1, a dezvăluit discuția pe care a avut-o cu „Il Luce” în legătură cu acest subiect. „Vorbeam cu Mircea Lucescu și îmi zicea și dumnealui că după ce dă Germania drumul la fotbal crede că o să dăm și noi în 2-3 săptămâni, că noi suntem în urma lor cam cu două săptămâni”, a declarat Tudorache, potrivit Prosport.
Mircea Lucescu, în Top 10 al celor mai buni antrenori străini din Serie A: „Un maestru al fotbalului”
Lucescu a fost inclus în Top 10 al tehnicienilor străini din toate timpurile în Serie A. „Asta arată că am lăsat ceva în urma mea”, spune antrenorul.
„Un maestru al fotbalului deseori subevaluat", a comentat Calciomercato la caracterizarea sa. „În anii '90, românul a fost o prezență fixă în Serie A. Debutul la Pisa, anii cu Brescia, paranteza scurtă numită Reggiana și sezonul de la Inter încheiat cu demisie”. Concluzia: „A descoperit multe talente și a pus o amprentă precisă echipelor sale" - toate detaliile, AICI.
Citește mai multe știri din Liga 1:
Jucătorii îl sună non-stop pe Gigi Becali: „Și-au pierdut răbdarea!” » Ce urmează la FCSB
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro