Articol de Victor Vrînceanu - Publicat joi, 30 august 2018 13:09
Mijlocașul Neluț Roșu a revenit în România după o perioadă mai puțin fastă în Bulgaria și țintește play-off-ul cu Astra. Fotbalistul de 25 de ani recunoaște că și-ar fi dorit să ajungă la Dinamo și spune că viața de familie l-a schimbat radical.
- Neluț, te-ai întors în Liga 1 după un an petrecut la Levski Sofia. De ce nu ai mai rămas la bulgari?
- Acolo am avut o experiență nefericită. Nu prea înțeleg nici eu ce s-a întâmplat. A fost o schimbare de antrenor, iar eu nu prea am fost băgat în seamă de noul tehnician. Oricum, nu mai contează. Sunt la Astra și nu mai vreau să vorbesc de Levski. Am avut mai multe oferte din România, dar am ales formația din Giurgiu și cred că a fost cea mai bună alegere. Sunt foarte fericit aici!
- S-a scris despre interesul lui Dinamo pentru tine. De ce nu ai ajuns în Ștefan cel Mare?
- E adevărat, dar nu știu exact ce s-a întâmplat. Am fost întrebat dacă mi-aș dori să joc la Dinamo și am spus că da, pentru că îmi doream să ies din situația în care eram la Levski. Nu știu ce s-a petrecut, dar cum am spus, sunt fericit că am venit la Astra. Sper să fac performanță aici și, de ce nu?, să-i fac pe cei de la Dinamo să le pară rău că nu m-au luat!
"Vreau să dau 8-9 goluri!"
- Cum ți se pare Astra cu antrenorul Marius Măldărășanu?
- Marius e un antrenor tânăr, foarte, foarte bun, care își dorește să facă performanță și cred că e exact unde trebuie. Astra e un club pe stilul lui, cu jucători care se pretează la un joc de combinații, așa cum își dorește antrenorul.
- Care sunt obiectivele tale pentru acest sezon?
- Să fiu sănătos și să-mi ajut colegii. Sper să marchez 8-9 goluri și să dau tot atâtea pase decisive.
"Mi s-a schimbat viața"
- Ești mulțumit de parcursul din acest sezon?
- E îmbucurător că nu avem nicio înfrângere. Chiar dacă avem destul de multe remize, nu cred că e îngrijorător pentru că echipa joacă un fotbal plăcut. O spun și specialiștii la TV. Din păcate, am luat și niște goluri ușor, însă noi încercăm să nu ne abatem de la ce pregătim. În toate jocurile de până acum am atacat în continuu și nu s-a pus problema să ne apărăm. Vor veni și victoriile pe linie pentru că avem un lot excelent și antrenori foarte buni.
- Cum s-a schimbat viața ta de când ești tată?
- Niciun moment din viața mea nu se poate compara cu ziua în care s-a născut copilul meu! Viața mea s-a schimbat la 180 de grade de când îl avem pe Nicolas Adrian. Am devenit mult mai responsabil. Bine, trebuie să o mai întreb și pe soția mea din când în când, să fiu sigur că așa e. (râde) Orice s-ar întâmpla la fotbal, orice oboseală sau greutate dispare când ajung acasă și îl văd pe fiul meu. Totul devine colorat și nu mai există nicio supărare.
"Înainte de victoria cu Steaua chiar vorbeam cu colegii că putem să o batem. Am dominat în prima repriză și cred că mai puteam să dăm cel puțin un gol"
"Domnul Niculae ne susține, ne trimite mesaje înainte de fiecare meci. A revenit lângă echipă și așteptăm să vină și mai des alături de noi, împreună să ajungem în play-off și, de ce nu?, să ne luptăm pentru titlu"
"Cea mai frumoasă perioadă din viața mea de fotbalist am trăit-o la Viitorul. Am luat titlul de campion, o performanță cu care un fotbalist se întâlnește poate o dată sau chiar deloc în viață"
"Viitorul joacă cel mai frumos fotbal în momentul de față. Are trasee și automatisme de joc știute de toți jucătorii din lot. Domnul Hagi știe foarte bine cum să pregătească echipa și să o motiveze"
"Dintre formațiile cu care am jucat în acest sezon nu pot să spun că m-a impresionat vreuna. CFR și Steaua au cele mai bune loturi, dar așa cum a demonstrat Viitorul când a luat titlul, cel mai mult contează forța grupului"
2 goluriîn 6 meciuri a marcat Roșu pentru Astra în acest sezon de Liga 1
13 goluriîn 114 meciuri a marcat Roșu în Liga 1, all-time
1.000.000 €valorează Roșu în acest moment, conform transfermarkt.de