Articol de Eduard Apostol - Publicat marti, 01 septembrie 2015 17:33
Nemulțumiți de parcursul din acest sezon al echipei, șefii Concordiei Chiajna iau în calcul demiterea lui Marius Baciu.
UPDATE 20:08 / Tehncianul Cornel Țălnar este noul antrenor al echipei Concordia Chiajna, el înlocuindu-l în această funcție pe Marius Baciu, informează clubul ilfovean pe site-ul ofcial.
Cornel Țălnar va fi ajutat pe banca tehnică de Laurențiu Diniță (antrenor secund), Constantin Niculae (preparator fizic) și Radu Sărdescu (antrenor cu portarii). Informația a fost publicată de GSP.
UPDATE 17:30 / GSP.RO a aflat că Marius Baciu, Erik Lincar şi Răzvan Rotaru şi-au reziliat contractele cu Concordia Chiajna în urmă cu puţin timp.
Favorit să-l înlocuiască pe Baciu este Cornel Ţălnar, în timp ce variante de rezervă sînt Costel Orac şi Petre Grigoraş.
*****
După înfrîngerea din ultima etapă. 1-0 cu ACS Poli, conducerea echipei a avut azi o ședință. Astăzi se va lua o decizie finală în privința încetării contractului cu Marius Baciu și colaboratorii săi.
Baciu a fost aproape de demitere și în urmă cu cîteva etape, dar antrenorul a continuat pe banca ilfovenilor. Deși are sprijinul jucătorilor, antrenorul dispută fiecare meci sub spectrul demisiei.
După nouă etape, Chiajna este pe locul 10, cu două victorii, două egaluri și cinci înfrîngeri.
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!