Articol de Cornel Biholari - Publicat miercuri, 05 iunie 2019 11:57
Dan Nistor e de vânzare, Ionuț Negoiță vrea să-l cedeze pentru 150.000 de euro, se mai așteaptă doar sosirea ofertei oficiale la Dinamo.
Dan Nistor este cel mai bun pasator al campionatului intern și singurul dinamovist de la naționala României pentru „dubla” cu Norvegia și cu Malta.
Fotbalistul de 31 de ani are drum liber să părăsească în această vară gruparea din Ștefan cel Mare, așa cum Gazeta Sporturilor a anunțat încă de luna trecută.
Jucătorul are o promisiune din partea conducerii că nu i se vor pune piedici pentru un transfer în străinătate și va putea pleca pe o sumă mică pentru tot ceea ce a făcut pentru Dinamo în ultimii ani.
Ionuț Negoiță se va mulțumi și cu 150.000 de euro în schimbul căpitanului roș-albilor, iar zilele următoare ar trebui să apară o ofertă oficială. Cel puțin acesta a fost mesajul recepționat de șefii de la RIN vizavi de situația lui Nistor.
Care ar putea să nu se mai prezinte la reunirea echipei pe 17 iunie, ci să meargă la noua destinație. Care ar putea să fie în țările arabe sau în Bulgaria, susțin surse apropiate clubului.
Totodată, Nistor a fost unul dintre motivele pentru care s-au certat recent Rednic și Negoiță, iar situația a dus la divorț! A fost un subiect aprins luni dimineață la sediul clubului, iar Mircea a reacționat vehement în momentul în care șefii grupării l-au anunțat că patronul renunță la Dan pe o sumă derizorie.
„La banii ăştia, îl cumpăr eu, să rămână la Dinamo!”, i-ar fi transmis „Puriul” lui Negoiță, conform Telekom Sport. Nu s-a perfectat afacerea propusă de Rednic, Negoiță a preferat să-l destituie pe tehnician!
1.000.000 €e cota de piață a lui Dan Nistor, conform transfermarkt.de
6 goluri și 13 assist-uri a avut Nistor în sezonul trecut, în 33 de partide disputate în toate competițiile
2 selecții are decarul lui Dinamo la prima reprezentativă
Citește și:
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat