FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

EXCLUSIV Gabriel Moura explică plecarea de la Dinamo: „E o afacere bună, din care câștigă toată lumea”

Articol de - Publicat sambata, 25 ianuarie 2020 17:08

Gabriel Moura s-a despărțit azi, oficial, de Dinamo și merge la Gaz Metan să se lupte pentru play-off.

Brazilianul va fi adversarul „câinilor” în ultima etapă a sezonului regulat.

Fundașul slovac Kristian Kostrna, 26 de ani, urmează să sosească astăzi la București, iar mâine va efectua vizita medicală pentru a semna cu "câinii", părțile fiind înțelese deja asupra contractului. În schimb, Gabriel Moura, 31 de ani, s-a despărțit azi de Dinamo, fundașul dreapta urmând să se alăture lotului condus de Edward Iordănescu.

Și vara trecută, Edi l-a avut în vederi pe apărătorul brazilian, doar că sud-americanul a ales să-l însoțească pe Eugen Neagoe la "câini". Moura a jucat puțin de când a sosit Dusan Uhrin la echipă, astfel că transferul la Mediaș a sosit la timp.

"E o afacere bună, din care câștigă toată lumea. Cei de la Gaz Metan au avut nevoie de serviciile mele, mă duc să ajut să ducem clubul în premieră în play-off. Eu mulțumesc tuturor fanilor pentru susținerea de care am avut parte la Dinamo. 

A fost o onoare pentru mine să port acest tricou istoric, al unui club uriaș din România.

 Plec ca prieten, am încheiat amical această relație. Plec la bine, mă cunosc de multă vreme cu Ely Fernandes și cu Boubacar Fofana. Toate părțile sunt mulțumite, n-am nimic rău de zis despre Dinamo. Asta e viața, mergem înainte, ca adversari. N-am nicio clauză, pot juca în ultima etapă a sezonului regulat contra roș-albilor", a povestit Moura pentru GSP.ro.

  • Gabriel Moura se va duela cu Marian Pleașcă și cu Roberto Romeo pentru postul de titular la Mediaș

"Știu că Mediaș este un oraș mic și liniștit, e ceea ce aveam nevoie. Mie mi-a plăcut mult și la Sfântu Gheorghe, mi se potrivesc astfel de locuri" 
Gabriel Moura, fundaș Gaz Metan

3fotbaliști a dat Dinamo în prima divizie în acest mercato, toți la echipe de play-off: Ciobotariu (CFR Cluj), Nistor (U Craiova) și Moura (Gaz Metan)

14meciuri a strâns brazilianul pentru "câini" în toate competițiile. A bifat un assist

Vezi și: 

E oficial! Dinamo a mai cedat un fotbalist la rivalele din Liga 1: Gabriel Moura merge la Gaz Metan

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Stadionul din Pripyat, de lângă Cernobîl, a oferit imaginile anului 2024: ce a crescut în locul gazonului, la 38 de ani de la dezastru
Campionate
Stadionul din Pripyat, de lângă Cernobîl, a oferit imaginile anului 2024: ce a crescut în locul gazonului, la 38 de ani de la dezastru
Surprize IMENSE în lotul convocat de Mircea Lucescu pentru debutul în preliminariile CM: 4 fotbaliști în premieră
Nationala
Surprize IMENSE în lotul convocat de Mircea Lucescu pentru debutul în preliminariile CM: 4 fotbaliști în premieră
Ștefania Stoica, vedetă în interviul EHF: „Mi-a plăcut mereu de el. De asta am ales numărul 24!”
Handbal
Ștefania Stoica, vedetă în interviul EHF: „Mi-a plăcut mereu de el. De asta am ales numărul 24!”

FRF instituie „taxa pe șmecherie”! Furie în Liga 1: „7,6 milioane de euro din fondurile UEFA sunt împărțite aberant” + FCSB vizează bani la care nu are dreptul!

„E o libertate aparte aici, dar suntem cu gândul și la România” » La doi pași de Lyon, doi români și-au deschis afacerea care i-a dat gata pe francezi: „În perioadele bune, vindem și 100 kg. pe săptămână”


Comentarii (19)
doomsday2000
doomsday2000  •  25 Ianuarie 2020, 19:36
Postat de mariuss72 pe 25 Ianuarie 2020, 18:58

Gabriel Moura e un om decent care merita tot respectul, tu esti doar un paduche gigist care nu merita nici macar un scuipat.

Tu, în schimb, meriți...și nu numai unul

mariuss72
mariuss72  •  25 Ianuarie 2020, 18:58
Postat de doomsday2000 pe 25 Ianuarie 2020, 17:53

Gabriel Moura, un om fericit că a scăpat din cloaca lui Negoiță și de adunătura sinistră de la Săftica

Gabriel Moura e un om decent care merita tot respectul, tu esti doar un paduche gigist care nu merita nici macar un scuipat.

grim_reaper_cu_tesla
grim_reaper_cu_tesla  •  25 Ianuarie 2020, 18:24
Postat de doomsday2000 pe 25 Ianuarie 2020, 17:53

Gabriel Moura, un om fericit că a scăpat din cloaca lui Negoiță și de adunătura sinistră de la Săftica

Andrei in chilotei posteaza noaptea pana la 3 !!

Vezi toate comentariile (19)
Comentează
Close