Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat joi, 29 ianuarie 2015 00:00 / Actualizat joi, 29 ianuarie 2015 19:44
După mai multe runde de negocieri care au avut loc aseară la Londra şi în cursul zilei de azi, George Ţucudean este oficial jucătorul Stelei!
Deşi jucătorul se înţelesese încă de ieri cu Steaua, cluburile n-au fost de acord cu anumite clauze din contract. Însă azi, în jurul orei 18:00, Charlton şi Steaua au parafat înţelegerea. Este o premieră pentru România ca un jucător să fie împrumutat în Liga 1 un an şi jumătate, realizată datorită relaţiei bune dintre agentul jucătorului, Anamaria Prodan şi oficialii clubului englez. Gigi Becali a mandatat-o pe soţia fostului antrenor al roş-albaştrilor să negocieze transferul lui Ţucudean, iar agentul s-a deplasat la Londra pentru a finaliza afacerea. La parafarea actelor a participat şi avocatul Dan Idita.
Ţucudean va ajunge zilele acestea în cantonamentul Stelei din Turcia.
Steaua nu va plăti nimic pentru împrumut şi va achita o mică parte din salariul de peste 900.000 de euro al atacantului de 23 de ani.
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro