Articol de Justin Gafiuc - Publicat joi, 25 aprilie 2019 12:29
Gazeta Sporturilor a publicat azi o investigație despre neregulile de la CS Dinamo și despre cum ministrul Carmen Dan, potrivit ofițerilor MAI, e în posesia a numeroase rapoarte despre ilegalități comise, dar le ignoră.
Semnele de întrebare mai apar și pe alte segmente, pe lângă stadion, punctate de ofițeri M.A.I. apropiați de CS Dinamo.
patru teme explozive la CS DINAMo
1. „Baza fotbalului de la Săftica stă pe o bucată de vreo 800 metri pătrați care aparține CS. E o zonă fără acces la stradă și nimeni n-a făcut vreun demers pentru drum de servitute prin terenul de la FC. Acolo sunt și niște clădiri ale CS lăsate de izbeliște, pentru că, în mod inacceptabil, nimeni nu s-a mai interesat de ele”
2. „În club există un domn pe nume Marius Cilibiu, împotriva căruia s-a întocmit o plângere penală pentru niște combinații făcute cu produsele de la Selgros în baza unui contract cu CS Dinamo. În ciuda acestui aspect, Cosac n-a avut nimic împotrivă la reîntoarcerea lui în club, pe același post, după ce s-a prezentat la un concurs cu un singur candidat”
3. „Tot stadionul Dinamo colcăie de panouri publicitare, altele decât cele instalate ocazional la meciuri, de pe urma cărora CS nu încasează niciun ban”
4. „Implicat în toate achizițiile dubioase din ultimii ani din Dinamo, colonelul Mihai Badea a fost promovat director general administrativ la serviciul secret al ministerului, într-un gest parcă de sfidare a tot ceea ce se petrece în culisele clubului”
Citește și:
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat