Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu - Publicat joi, 05 iulie 2018 15:47
Retras din activitate la finalul acestui sezon, Lucian Sânmărtean (38 de ani) a rememorat într-un interviu pentru GSP cele mai importante momente din carieră. "Magicianul" dă o importanță aparte perioadei petrecute la Vaslui și îl desemnează pe brazilianul Adailton, ajuns acum la 41 de ani, drept cel mai impresionant fotbalist alături de care a jucat.
- Lucian, ce jucător alături de care ai jucat te-a impresionat cel mai mult?
- Mi-a plăcut Adailton mult. A fost cel mai bun jucător pe care l-am văzut eu în România. De departe! Un tip foarte inteligent, bun în ambele faze, era evident că-l ajutase perioada petrecută în Italia, simțea jocul fantastic. Plus tehnică, faze fixe, goluri. Wesley era un marcator, dar ca joc, Adailton avea o clasă peste!
- Echipa aia frumoasă de la Vaslui n-a câștigat nimic, de fapt.
- Chiar vorbeam cu Adailton, care-mi zisese că el nu pleacă din România până nu ia un titlu. A fost dezamăgitor, n-am luat nici măcar o Cupă, deși echipa era frumoasă, ca joc. Nu am câștigat nimic și s-a mai și desființat clubul!
- Perioada de la Vaslui. Venisem din Olanda și eram tentat să pun stop, să mă las de fotbal. Am jucat până la urmă șase luni la Bistrița și... Cu Vaslui a fost foarte interesant... Am negociat cu Steaua, cu Dinamo, cu Timișoara, cu CFR și nu mă înțelesesem cu niciuna. Porumboiu mi-a zis «Eu te vreau la Vaslui. Te înțeleg că negociezi cu Dinamo și cu Steaua, o să te aștept». A fost surprinzător, mi-a plăcut cum mi-a vorbit și l-am sunat «Domnule, ia-mă la Vaslui!». După primele două meciuri m-a desființat! Mă gândeam "Dumnezeule, unde am venit?". Pe urmă am început să joc. Pentru că plătea niște bani, Porumboiu voia ca jucătorii lui să zbârnâie. Eu cred că omul ăsta mi-a salvat cariera.
Brazilianul Adailton a petrecut 2 ani la Vaslui, între 2010 și 2012, reușind 17 goluri în 59 de meciuri.
Sânmărtean a evoluat pentru FC Vaslui între 2010 și 2014, perioadă în care a bifat 121 de meciuri și a înscris de 11 ori.
Vezi și:
- EXCLUSIV Sânmărtean și testosteronul » "Magicianul" abia retras din fotbal explică marele scandal care l-a lovit la greci: "Înseamnă că te-ai dopat! M-am simțit terfelit"
- Citește AICI interviul complet acordat de Sânmărtean Gazetei: "Dacă mi-aș reface drumul carierei, aș păstra și greșelile". Vineri urmează partea a 2-a.
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!