Articol de Alexandru Răducanu - Publicat miercuri, 15 iulie 2015 18:59
Ştefan Bărboianu a ieșit învingător în războiul cu Ionuț Negoiță de la comisiile FRF.
Totul a plecat de la acuzaţiile de blat aduse de patronul lui Dinamo la adresa fundașului după meciul cu Steaua din sezonul trecut. Finanțatorul "cîinilor" a fost suspendat 8 luni și a primit o penalitate de 50.000 de lei.
"Este un prim proces cîștigat, voi analiza împreună cu Ștefan dacă o vom ataca. Oricum urmează să ne judecăm și în instanțele civile, unde clientul meu va cere daune morale", a precizat avocatul lui Bărboianu, Dan Idita.
Ionuț Negoiță, patronul celor de la Dinamo, a răbufnit la adresa lui Ștefan Bărboianu în cadrul conferinței de prezentare a lui Mircea Rednic în funcția de antrenor.
Declarația lui Negoiță de atunci:
”Nedelcearu a jucat excelent. Îmi vorbea toată lumea de tinerețe, de emoții. Cum a putut el să joace bine, iar Bărboianu să facă două faulturi clare în fața arbitrului? Vorbim de golănie, de ticăloșie. Nu vorbim de despărțire amiabilă, a fost dat afară.
Măselele stricate trebuie date afară. Vă aduceți aminte cînd Mititelu a zis că e un trădător? A avut dreptate Mititelu și am auzit și de la alții. Și-a trădat colegii, a trădat tot ce înseamnă suflarea dinamovistă. De ce?”, a declarat Ionuț Negoiță atunci.
”ȘTIU CINE, ȘTIU LOCUL, ȘTIU SUMA!”
Patronul lui Dinamo susținea că Bărboianu ar fi fost plătit să greșească în favoarea Stelei și că va mărturisi totul autorităților: ”Știu cine, știu locul, știu și despre cît e vorba. Le voi spune în fața autorităților, nu public. Fiecare jucător care va veni la Dinamo va fi bine verificat de acum înainte.
Din păcate, mai sînt jucători ca el în fotbalul românesc. Poate vreun fraier ca mine să-l mai ia pe Bărboianu, dar nu cred că va mai juca fotbal. Ticăloșii ca el nu vor mai juca fotbal”.
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat