Articol de Răzvan Cîrceag - Publicat vineri, 06 martie 2020 15:29
Prezent în studioul GSP Live, Eric de Oliveira (34 de ani) a vorbit despre cariera sa și despre una dintre dorințele mari pe care le-a avut în România: să devină idolul suporterilor dinamoviști!
În sezonul 2017-2018, în momentul în care Cosmin Contra era tehnicianul lui Dinamo, Eric și-a dorit mult să ajungă acolo. Fotbalistul brazilian a luat legătura cu cei din conducerea clubului din „Ștefan cel Mare”, însă a fost refuzat.
„Eram la un grătar la Mediaș și vorbeam despre situația de la Dinamo. Mereu mi-am dorit să merg acolo, mi s-a părut o oportunitate de a deveni idolul fanilor. Nu mai aveau idoli. Asta era după mai multe încercări de a ajunge la Dinamo. Mă chemau la București, veneam la Rin și nu îmi spuneau salariul, nu îmi ziceau nimic”, a explicat Eric la GSP Live.
Adrian Mutu a fost cel care i-a blocat venirea!
„Eu vorbeam cu Dănciulescu între timp și îi spuneam prin mesaje că devin liber. I-am zis lui Danciu că eu vin dacă mă vor. A fost prima dată când m-am propus așa. Simțeam că era momentul. Trebuia să plec de la Mediaș. Danciu mi-a zis că nu depinde de el, că trebuie să vorbească cu Contra.
Am luat legătura cu Mutu și era într-o ședință, mi-a zis că mă sună el înapoi. M-a sunat a doua zi de dimineață și a zis: «Bă, Eric, mie mi-a plăcut mereu de tine ca jucător”». Când am auzit așa, m-am bucurat… Dar a zis: «Noi acum trebuie să finalizăm cu cineva, prima opțiune, dar dacă e revenim cu un telefon»”
Eric: „M-au luat toți nervii pe Dinamo”
Mutu și Contra, președintele și antrenorul lui Dinamo, l-au preferat atunci pe Juan Albin. Mijlocașul uruguayan a bifat însă numai 242 de minute în tricoul „câinilor”, transferul său fiind un eșec total.
„Mi-am zis atunci: «Băi, după ce am făcut toate astea mai sunt și refuzat?!». A doua zi, a apărut în Gazetă o declarație a lui Mutu: «Este cel mai bun stranier care a trecut prin România». Când am văzut ziarul eram fericit, am crezut că e despre mine, dar era despre Albin. Atunci m-au luat toți nervii pe Dinamo. M-am gândit că la prima ocazie o să mă descarc pe ei. O să îi prind cumva și o să le dovedesc. I-am prins și i-am bătut cu 4-0. Am dat și gol. A fost răzbunarea mea”, a mărturisit Eric.
6 goluria marcat Eric de-a lungul carierei în confruntările cu Dinamo
Citește și:
![Dan Petrescu, invidios pe rivali: „FCSB cumpără pe bandă rulantă toți jucătorii buni din România” » Ce a spus despre succesul de la PAOK](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/1bc86ff7-b490-40e6-acee-f428f4c14217.jpg?width=195&height=130)
![Noi reacții în scandalul Sinner » Medvedev, Wawrinka, Kyrgios și Kafelnikov atacă: „WADA e cea mai coruptă organizație! Poți ajunge la orice înțelegere vrei, chiar dacă ești vinovat”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/0098eb32-61c6-4686-bb69-cac80fd263da.jpg?width=195&height=130)
![Spaniolii scriu din nou despre transferul lui Andrei Rațiu la Barcelona » Cât vor să achite catalanii pentru el + Ce alte cluburi îl mai urmăresc](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/08022025/b3f3a977-9f16-4dec-bcbf-9bc76b76bfd9.jpg?width=195&height=130)
Anunț MAJOR: Jannik Sinner a acceptat 3 luni de suspendare din tenis! » Cum a motivat gestul