FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

EXCLUSIV VIDEO Leo Grozavu rupe tăcerea: „Atunci mi-am dat seama că n-o să ajung la Dinamo” » Ce implicare a avut Anamaria Prodan

Articol de GSP - Publicat joi, 15 august 2019 09:52

DINAMO // Leo Grozavu (51 de ani) a fost invitat în această dimineață la GSP Live, unde a explicat motivele care au făcut ca el să nu mai ajungă antrenorul câinilor.

Grozavu a negociat în două rânduri cu oficialii lui Dinamo, însă de fiecare dată tratativele au picat. Eșecurile de la negocieri au fost provocate de faptul că tehnicianul e reprezentat de Anamaria Prodan, agent care nu se bucură de simpatie în „Ștefan cel Mare”. 

„M-a frapat repeziciunea cu care trebuiau să se desfășoare lucrurile. Era musai să fiu pe terenul de antrenament a doua zi după ce negociasem. A fost unul dintre lucrurile care m-au neliniștit. Repeziciunea asta m-a făcut pe mine să fiu circumspect.

Am fost de acord cu obiectivul de a intra în play-off, era și clauza că nu vreau să fiu îndepărtat atât timp cât sunt șanse matematice să intru în play-off, am fost aproape înțeles. Trebuia să fiu la antrenament, dar nu am putut să ajung, pentru că discuțiile nu erau finalizate.

Acesta a fost un reproș al lor, că n-am fost la antrenamente. În momentul în care am văzut că nu mai ia nimeni legătura cu mine, mi-am dat seama că n-o să mai fiu numit antrenor”, a relatat Leo Grozavu, acesta făcând referire la prima „etapă” de negocieri purtate cu Dinamo. 

Grozavu: „Prunea mi-a spus că nu acceptă să mă reprezinte cineva”

Grozavu a oferit apoi detalii despre continuarea negocierilor cu Dinamo: „Sămbătă seara au fost reluate discuțiile cu Florin Prunea, condiția mea era să vin cu staff-ul meu. Voiam să-l iau pe Ovidiu Chiribici, preparatorul fizic de la Botoșani cu care am lucrat în ultimii ani, iar el voia o garanție, nu puteam să-l aduc la Dinamo într-o situație incertă. Mi-am dat seama că Ovidiu nu poate să vină, nimeni nu pleacă de la siguranță și de la liniște, și el își dorea să vină, pentru că și el e dinamovist, dar nu s-a întâmplat.

Am vorbit cu Anamaria Prodan să pot să fiu reprezentat de ea. Mi-a spus «dacă mă consideri un impediment , eu mă retrag!». Florin Prunea mi-a spus că el nu acceptă să vină să mă reprezinte cineva. Atunci mi-am dat seama că n-o să mai vin la Dinamo”, a declarat Leo Grozavu, la GSP Live. 

Vezi și: 

DINAMO / Uhrin centrează, Uhrin dă cu capul! Ce problemă a găsit cehul în vestiar

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Superliga
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Superliga
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (7)
samertx
samertx  •  15 August 2019, 12:59
Postat de unico_biancorossi pe 15 August 2019, 11:11

In istoria imensa a lui CS/FC Dinamo Bucuresti asta e neica nimeni. Nu incape intre primele 1000 de personalitati, sub nicio forma. Dar da din clanta, de zici ca are vreo 3 titluri olimpice in palmares, pentru alb-rosii.

Kalimera, metre. Cum o mai duci? Mă bucur că Dinamo București ți-a rămas în suflet.

unico_biancorossi
unico_biancorossi  •  15 August 2019, 11:11

In istoria imensa a lui CS/FC Dinamo Bucuresti asta e neica nimeni. Nu incape intre primele 1000 de personalitati, sub nicio forma. Dar da din clanta, de zici ca are vreo 3 titluri olimpice in palmares, pentru alb-rosii.

1745flo
1745flo  •  15 August 2019, 10:52

D-le Grozavu, spune-mi cu cine te însoțești si am sa-ti spun cine esti!

Vezi toate comentariile (7)
Comentează