Articol de GSP - Publicat sambata, 12 iulie 2014 00:00 / Actualizat sambata, 12 iulie 2014 18:34
Claudiu Niculescu şi Ionuţ Luţu sînt doi foşti jucători importanţi ai Universităţii Craiova. Primul a devenit idol pentru fanii lui Dinamo, iar Luţu a jucat apoi la Steaua. Fostul atacant şi-a amintit momentul în care l-a cunoscut pe cel poreclit "Hagi".
"Îmi aduc aminte cînd l-am văzut prima dată. A venit pe o zăpadă foarte mare, ningea, iar noi ne antrenam. Avea un pulover lung, pînă la genunchi, era mic, pirpiriu, cu o căciulă din aceea mare, cu urechi.
Şi ni l-a prezentat: «el e Ionel Luţu». Îl adusese dintr-o comună de pe lîngă Slatina. Noi, bineînţeles, cei mai vechi, am zis: «Ce-i cu ăsta? E prea mic». Dar cînd a intrat între noi, n-am mai văzut mingea. Luţu e un om lîngă care nu ai cum să te plictiseşti, sau să stai trist. E imposibil", a declarat Niculescu pentru Digi Sport.
"ClauGol" are doi jucători favoriţi din Liga 1:
"Îmi place mult Cosmin Matei. Practic acum a început el să-şi arate adevăratele calităţi. Îmi place, însă, şi Chipciu, e un jucător foarte bun, care poate face pasul către o echipă bună din Europa, are valoarea să facă acest pas".
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor