Articol de Daniel Grigore - Publicat duminica, 31 martie 2024 22:51 / Actualizat duminica, 31 martie 2024 22:59
Fază încâlcită în minutul 71 al meciului dintre Farul și FCSB, scor final 0-1: arbitrul Marcel Bîrsan a fluierat chiar înainte ca Florinel Coman să introducă mingea în plasă, sancționând o presupusă simulare a lui Octavian Popescu.
În minutul 71 al meciului de la Ovidiu, Florinel Coman l-a lansat pe Alexandru Băluță cu o pasă lungă. Băluță a încercat un dribling, a fost blocat, iar mingea a ricoșat în direcția lui Octavian Popescu.
Decarul fcsbist a strecurat mingea printre 2 adversari, apoi a căzut între aceștia, în speranța că va obține un penalty. Din spate a venit Florinel Coman, care a introdus mingea în poartă cu un șut puternic, apoi a sărbătorit reușita.
Fază încâlcită în Farul - FCSB » Florinel Coman a înscris, arbitrul fluierase înainte de șut!
Golul nu a fost validat, pentru că Bîrsan fluierase chiar înainte ca Florinel să ajungă la minge. „Centralul” a considerat că Octavian Popescu a simulat și l-a sancționat pe acesta în consecință, cu cartonaș galben.
Lui Popescu nu i-a venit să creadă, el și-a făcut cruce și a zâmbit amar. Adrian Șut s-a repezit la arbitru pentru a protesta și a văzut la rândul lui „galben”.
Doar 3 minute mai târziu, Octavian l-a faultat pe Mihai Popescu în tușă, în jumătatea Farului, iar oaspeții s-au temut că va primi al doilea cartonaș și, implicit, va fi eliminat.
Tocmai pentru a-l îndupleca pe Bîrsan și a-l calma pe Popescu, fundașul stânga Risto Radunovic i s-a adresat arbitrului. Bîrsan nu l-a eliminat pe Tavi, dar i-a arătat „galbenul” muntenegreanului!