FOTBAL  »  Superliga  »  FARUL

Rivaldinho este categoric: „Am realizat totul pe cont propriu, fără să mă ajute tata. Nu a dat vreodată un telefon!”

Rivaldinho/ foto: Imago Images +10   FOTO
Rivaldinho/ foto: Imago Images

Articol de - Publicat vineri, 23 august 2024 15:03 / Actualizat vineri, 23 august 2024 15:03

Rivaldinho, 29 ani, atacantul celor de la Farul, a vorbit deschis într-un interviu, mărturisind cât de greu i-a fost să crească fiind fiul lui Rivaldo, fost Balon de Aur, precum și câștigător de Cupă Mondială și Champions League.

Acesta susține că traiectoria carierei sale fotbalistice nu a fost influențată de tatăl său, pe care chiar l-a avertizat în privința acestui lucru. De la bun început, și-a dorit să își facă un nume prin forțele proprii.

Rivaldinho: „Oamenii credeau că o să fiu la nivelul tatălui meu, nu am cum, nici copilul meu, nici copilul lui nu vor fi ce a fost Rivaldo”

„Mereu mi-a plăcut să vin cu tata la stadion, să merg cu el la meciuri și antrenamente. Eram nebun după fotbal! Voiam să mă plimb oriunde cu el, să stau oriunde ar fi fost mingea. Iubirea pentru fotbal o am în sânge de când eram mic, i-am transmis-o și copilului meu, îi place foarte mult să se joace. Iubirea pentru fotbal se duce din generație în generație.

Lumea are așteptări mari. Oamenii credeau că o să fiu la nivelul tatălui meu, nu am cum, nici copilul meu, nici copilul lui nu vor fi ce a fost Rivaldo. E greu pentru lume să înțeleagă lucrul ăsta, ca el nu există, nu va mai exista. Dacă sunt copilul lui, nu înseamnă că voi fi la fel. Este greu și să ajung la 10% din nivelul lui”, a spus Rivaldinho pentru Orange Sport.

Acesta a mai transmis că, la începutul carierei sale, era deranjat de comparația cu tatăl său, fiind chiar motivul pentru care a fost extrem de aproape de a renunța la sportul rege, fiind totodată mândru de faptul că marele fotbalist al Barcelonei nu s-a implicat niciodată pentru ca el să ajungă la vreo echipă.

Lumea spunea că joc undeva doar datorită tatălui, însă el nu a dat vreodata un telefon cuiva: ca să mă ia la echipă sau să mă transfere. I-am și spus că vom avea probleme, dacă aflu că a făcut asta.

3este numărul echipelor pentru care Rivaldinho a evoluat în România: Dinamo, Universitatea Craiova și Farul

Mă sprijină, însă nu dă telefoane, sunt foarte fericit de acest lucru. Tot ce am realizat am realizat pe cont propriu, fără să mă ajute tata”, a mai spus atacantul „marinarilor”.

+5 FOTO

La început, mă deranja comparația. Când aveam 15 ani, aproape m-am lăsat de fotbal din acest motiv. Lumea spunea că joc pentru că sunt fiul lui Rivaldo sau că nu sunt nici la 1% din el. Când ești copil, te deranjează.

A trecut timpul, tatăl meu a vorbit mult cu mine. Mi-am dat seama că nu voi fi ca el, oricum lumea va vorbi. Am aproape 30 ani și încă se discută pe marginea acestui subiect. Nu mă deranjează deloc, e o mândrie să fiu fiul lui Rivaldo, nu mai există comparații sau frustrări. Toți vor să fie ca Rivaldo, Hagi, Neymar, însă nu este ușor.

- Rivaldinho, atacant Farul

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ce notă a primit Drăgușin pentru prestația din Manchester City - Tottenham: „A fost ca un zid în fața lui Haaland”
Stranieri
Ce notă a primit Drăgușin pentru prestația din Manchester City - Tottenham: „A fost ca un zid în fața lui Haaland”
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Stiri extrasport
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Cum arată la 50 de ani fosta soție a lui Gabi Balint » Mesaj emoționant primit de fostul manechin de ziua ei
Stiri extrasport
Cum arată la 50 de ani fosta soție a lui Gabi Balint » Mesaj emoționant primit de fostul manechin de ziua ei

Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee

Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!


Comentarii (1)
mihai_capraru
mihai_capraru  •  23 August 2024, 15:56

Realizarile fiind...care? Ai ajuns la 29 de ani sa te lauzi cu ce? Asta e diferenta dintre un fotbalist (taica-tau) si un jucator de fotbal. Ca diferenta dintre Nicholas Popescu si taica-sau, adica un balerin fortat de un parinte sa ii placa fotbalul.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează