Articol de Aurelian Botezatu - Publicat duminica, 30 iulie 2023 20:39 / Actualizat luni, 31 iulie 2023 01:58
Campioana Farul a fost de nerecunoscut și a pierdut fără drept de apel în fața nou-promovatei Poli Iași, 1-3 pe teren propriu. Cu multe rezerve, constănțenii au evoluat mult sub standarde, iar scorul putea fi mult mai drastic.
Brazilienii Luis Phelipe, „dublă”, și Jatoba au orchestrat prima victorie a lui Poli Iași de la întoarcerea în Liga 1. Iar lui Gică Hagi i-au provocat mai multe crize de nervi, pe margine.
Rezervele lui Hagi s-au făcut de râs cu ultima clasată!
Gică Hagi și-a împărțit lotul și, după 3-2 cu Urartu, în Conference, a trimis împotriva lui Poli garnitura „de Liga 1”. Însă startul le-a aparținut oaspeților. Deși Leo Grozavu a făcut la rându-i destule modificări în primul unsprezece, ieșenii au legat jocul mai bine, suficient cât să ia avantaj pe tabelă și să-l scoată din sărite pe „Rege”.
Roman, singur cu Buzbuchi, a transmis un prim avertisment, constănțenii nu l-au luat în seamă și au plătit. Phelipe, 0-1, ajutat și de devierea lui Sârbu.
Moldovenii au rămas mai departe în control, pentru că la mijlocul terenului, Jatoba, Roman, Marchioni și Phelipe au câștigat duelul cu trioul lui Hagi, Artean - Nicolas Popescu, aproape invizibil - Vână. Mai creativi, mai implicați, mai inspirați.
Urmarea firească, Farul s-a văzut din nou taxat, în minutul 37: Vojtus, din centrarea lui Martac. Putea fi 0-3, dacă bara nu se opunea la șutul aceluiași Vojtus (41), însă la cabine s-a intrat cu 1-2 pe tabelă.
Vână l-a văzut bine pe Enes Sali, iar vitezistul Farului, blocat inițial de portarul Ailenei, a înscris din a doua încercare. Un gol anulat inițial, pe motiv de ofsaid, dar validat după analiza VAR.
Poli Iași a produs surpriza pe terenul campioanei Farul! Victorie made in Brasil
Hagi a reacționat, i-a retras pe "restanțierii” Sârbu, Nicolas Popescu și Sali, modest și el, în ciuda reușitei din minutul 44, însă tot Poli a demarat mai bine după reluare. Cu gol „made in Brazilia”: centrare în forță Jatoba, reluare Phelipe: 1-3!
Hagi a plusat la "schimbări", Grozavu i-a retras și el pe marcatorii Vojtus și Phelippe, amândoi cu probleme medicale, iar urmarea a fost o dominare a campioanei, „tăiată” când și când de contraatacurile lui Poli.
Dar pentru mai mult decât ocazia lui Dumitrache, șut parat de Ailenei, și emoțiile date lui Buzbuchi de Harrison, Roman și Ciobanu n-a fost loc. Campioana pierde astfel primele puncte din acest sezon împotriva unui adversar considerat „la îndemână”, Iașiul bifează prima victorie de la promovare exact acolo unde nimeni nu se aștepta.
13 victoriiare Farul în duelurile din Liga 1 cu Poli. 5 partide au fost câștigate de moldoveni și 4 s-au încheiat remiză
250 de meciuriîn prima ligă are Andrei Artean
FINAL » Farul Constanța - Politehnica Iași 1-3
- Vezi AICI cele mai interesante statistici!
- Au marcat: Enes Sali '45 / Luis Phelipe '11, '51, Vojtus '37
- 3.193 de spectatori au fost prezenți la confruntarea de la Ovidiu.
- VIDEO cu cele mai importante faze ale partidei!
- ⇒ Mijlocașul brazilian al Politehnicii l-a învins pe Buzbuchi printr-un șut de la marginea careului de „16”, care și-a schimbat traiectoria după ce a fost deviat de un apărător constănțean. Mingea a căpătat altitudine în fața goalkeeper-ului Farului, care n-a putut stopa golul. (0-1).
- ⇒ Moldovenii și-au majorat avantajul în minutul 37. Martac a livrat o centare precisă, Sârbu l-a scăpat din marcaj pe Vojtus, iar atacantul slovac a punctat cu capul, din cădere. (0-2) Până în pauză, același Vojtus a mai lovit și bara, ratând de puțin șansa unui neverosimil 3-0.
- ⇒ Farul a început să spere înainte de pauză. Titularizat din nou în campionat, Enes Sali a redus din diferență, la o fază la care defensiva oaspeților a făcut greșit pasul la ofsaid. Inițial, golul a fost anulat pentru o presupusă poziție neregulamentară, însă faza a fost analizată de VAR, iar reușita lui Sali a fost în cele din urmă validată (1-2).
- ⇒ Fix când campioana începuse să spere, Poli Iași a înscris golul de 3-1. Jatoba a centrat în forță, Mihai Popescu a uitat să-l marcheze pe Luis Phelipe, iar brazilianul a realizat „dubla”, îndeplinind o simplă formalitate din câțiva metri.
- Nicolas Popescu, fiul de 20 de ani al lui Gică Popescu, este titular în premieră în SuperLiga. Mijlocașul crescut la Academia Hagi are 11 meciuri în prima ligă din România, însă niciunul ca titular.
Farul - Poli Iași, echipe de start
Farul: Buzbuchi - Sîrbu, Boli, Queiros, Vianna - Artean, N. Popescu, Vînă - Mateus, Carnat, Sali
Rezerve: Aioani, M.Popescu, Dussaut, Grameni, Basson, Dumitrache, Grosu, Andronache, Benchaib
Antrenor: Gică Hagi
Poli Iași: Ailenei - Martac, Tincu, Katanec, Stefanovici - Jatoba, Roman, Garobbio, Luis Phelipe - Gheorghiță, Vojtus
Rezerve: Celeadnic, Vașvari, Itu, Harrison, Hrib, Militaru, Dumitru, Hlistei, Ciobanu
Antrenor: Leo Grozavu
⇒ Stadion: Complex Sportiv „Academia Gheorghe Hagi”, Ovidiu, Constanța
⇒ Arbitru: Rareș Vidican (Satu Mare) / A1: Sebastian Gheorghe (Suceava) / A2: Florian Vișan (Galați) / Arbitru VAR: Adrian Cojocaru (Galați) / Arbitru AVAR: Vladimir Urzică (Piatra Neamț) / R1: Cătălin Busi (Râmnicu Vâlcea) / Observator arbitri: Cristian Nica (Ploiești)
VIDEO Narcis Răducan, concluzii după meciurile din preliminariile Conference League: „Sper că Farul a învățat ceva din dubla cu Sheriff Tiraspol”
Citește și alte știri de actualitate:
Basarab Panduru vede deja echipele retrogradate din Superliga: „Sunt cele mai slabe”