Articol de Adrian Duţă - Publicat vineri, 22 martie 2024 17:14 / Actualizat vineri, 22 martie 2024 17:47
Farul a câștigat meciul amical disputat cu Unirea Slobozia, scor 2-1.
Echipa de pe locul doi din Liga 2 și marea favorită la promovarea în Superliga a rezistat doar 4 minute în fața campioanei. Andronache a deshis scorul din pasa cu exteriorul a lui Constantin Budescu.
Farul, victorie cu Unirea Slobozia
Farul a făcut 2-0 în minutul 38, prin Benchaib. El a primit assist tot de la Budescu, care a trimis peste apărare pe spate și l-a lăsat pe colegul lui singur cu portarul.
Pentru echipa lui Adrian Mihalcea a redus din diferență Dragoș Lazăr.
Echipa de start a Farului: Buzbuchi - Grosu, M. Popescu, Gustavo, Ganea - N. Popescu, Queiros, Andronache - Benchaib, Rivaldinho, Budescu
Rezerve: Mușat, Boli, Larie, Ștefănescu, Gică, Croitoru, Leonte, Banu, Casap, Codreanu, Deaconu, Băsceanu
VIDEO. Farul - Unirea Slobozia 2-1, meci amical
Unirea Slobozia, favorită la promovare
Slobozia a intrat pe locul 2 în play-off-ul Ligii 2, cu 40 de puncte, și e favărită la promovare. Liderul din eșalonul secund, Șelimbăr, nu are drept de promovare.
Celelalte echipe care se bat pentru un loc de Liga 1 cu echipa lui Mihalcea sunt Gloria Buzău, Mioveni și Csikszereda, Corvinul neavând drept de promovare.
Iar Slobozia e la 6 puncte peste următoarea adversară pentru promovare, Buzău. Primele două clasate la finul play-off-ului, cu drept de promovare, urcă în Superliga. celelalte două dau baraj tur-retur cu echipele de pe locurile 13 și 14 din primul eșalon.
Farul se bate la podium în Liga 1
Farul a intrat în play-off pe locul 5, poziție pe care o ocupă și acum. Însă, după victoria cu Rapid, 2-1, șansele la podium au crescut.
Echipa lui Gică Hagi are 25 de puncte, în timp ce Craiova, locul 2, are 28. Rapid are și ea 28, iar CFR Cluj are 27 de puncte.