FOTBAL  »  Superliga  »  FC ARGEȘ - CLINCENI

VIDEO FC Argeș - Clinceni 1-0 » Victorie cu ajutorul „tuşierului”

FC Argeș - Academica Clinceni // foto: Facebook@Fotbal Club Argeș Pitești
FC Argeș - Academica Clinceni // foto: Facebook@Fotbal Club Argeș Pitești

Articol de - Publicat duminica, 06 februarie 2022 16:15 / Actualizat duminica, 06 februarie 2022 16:50

FC Argeș s-a impus la limită, scor 1-0, pe teren propriu, în confruntarea cu Academica Clinceni. Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Fatai, în minutul 62, dintr-o flagrantă poziţie de ofsaid.

Rezultatele și programul etapei 24 din Liga 1

FC Argeș a fost echipa mai periculoasă în primele minute ale confruntării. Gazdele au avut un gol anulat în urma unui fault în atac după doar cinci minute de joc. Clinceni a replicat imediat printr-o lovitură liberă periculoasă, dar buturile lui Greab au rămas neatinse.

Argeșul a continuat să preseze, iar Ureche a scos salvator reluarea cu capul a lui Boldor (11). Elevii lui Prepeliță au fost din ce în ce mai periculoși, dar fără să aducă modificări pe tabelă. Ureche a intervenit fără emoții și la lovitura lui Arias (29), menținând vii speranțele echipei sale. 

Clinceni a avut și ea gol anulat

Academica a marcat și ea la capătul primei jumătăți de oră, dar reușita ilfovenilor nu a fost validată pe motiv de ofsaid. La poarta cealaltă, Dobrosavlevici (min. 35) nu a nimerit poarta apărată de Ureche. Raynov (min. 38) nu a reușit nici el să deschidă scorul pentru argeșeni, iar la faza următoare a venit un nou gol din partea elevilor lui Prepeliță. Nici de această dată execuția nu a fost validată, menținându-se echilibrul pe tabelă. 

În minutele de prelungiri, Argeșul a apăsat pe pedala de accelerație, intensificând asediul la poarta vizitatorilor. Fatai a fost primul care și-a încercat norocul, dar Ureche a fost din nou la post și a salvat-o pe Academica în două rânduri, în timp ce Dumitrache a fost omul potrivit la locul potrivit și a scos de pe linia porții.

La pauză, cele două combatante au intrat la egalitate, scor 0-0.

Argeș, vioara întâi și în mitanul secund

Tot Argeșul a fost periculoasă și la întoarcerea de la vestiare. Ișfan a semnat prima mare ratare a reprizei, iar goalkeeper-ul ilfovenilor a salvat-o din nou pe Clinceni. 

Melniciuc (56), nou-intrat în repriza secundă, a avut o inițiativă curajoasă la poarta lui Greab, dar tânărul jucător al ilfovenilor nu a reușit să facă diferența. 

Fatai a reușit unicul gol în Argeș - Clinceni

Clinceni nu a făcut pasul înapoi și Dumitrache (61) a irosit și el o ocazie mare. De partea cealaltă, Fatai (62), în poziție de ofsaid, a marcat în poarta lui Ureche, dar de această dată execuția nu a mai fost anulată, elevii lui Prepeliță fiind în față pe tabelă la mai bine de o oră de la primul fluier. Latovlevici (79) a ratat șansa de a dubla avantajul gazdelor, în timp ce Cristi Tănase (81) l-a pus și el la încercare pe Ureche.

Tot gazdele au fost periculoase în ultimele minute, dar tabela nu a mai suferit modificări până la final. Argeș s-a impus cu scorul de 1-0 în fața lanternei Clinceni și urcă o poziție în clasament, până pe locul 8, acumulând 34 de puncte. În urma eșecului, Academica rămâne ultima în Liga 1, pe locul 16, cu doar 11 puncte.

Etapa viitoare, FC Argeș se va deplasa pe terenul Chindiei pentru partida programată miercuri, de la ora 15:00. De partea cealaltă, Academica Clinceni are parte de o partidă foarte dificilă, așteptând pe teren propriu miercuri, de la ora 19:55, vizita vicecampioanei FCSB.

Echipele de start la FC Argeș - Clinceni

FC Argeș: Greab – Dobrosavlevici, Turda, Boldor, Latovlevici – Viana, Meza Colli, Raynov, Cr. Dumitru – Fatai, Arias
Rezerve: D. Croitoru, J.Miguel, Mușat, Șerban, Honciu, Dumitrașcu, Cr. Tănase, Palic, Ișfan
Antrenor: Andrei Prepeliță

Clinceni: Ureche – Ștefan, Holzmann, Sterian – Dumitrache, R.Ion, Obedeanu, Ioniță – Longher, Goma
Rezerve: Lis, Cristea, Melniciuc, Dima
Antrenor: John Ene

Stadion: „Nicolae Dobrin” (Pitești)
Arbitru: Andrei Moroiță. A1: Florin Păunescu; A2: Doru Claudiu Lucaciu

Înaintea vizitei celor de la Clinceni, scaunul antrenorului de la FC Argeș, Andrei Prepeliță, se clatină serios. Piteștenii au pierdut 4 dintre ultimele 6 meciuri jucate în Liga 1, serie care i-a îndepărtat de locurile de play-off. Totuși, o victorie astăzi i-ar urca la 34 de puncte, unul singur sub ocupanta locului 6, Farul. Important de menționat: dobrogenii au un meci în minus, restanța din etapa 23, cu Clinceni.

Andrei Prepeliță, sub presiune 

Parcursul din ultima perioadă l-a provocat pe Cristian Gentea, primarul din Pitești, să-i ofere un ultimatum lui Prepeliță: 9 puncte în următoarele 3 etape, cu Clinceni, Chindia și CS Mioveni, sau pleacă!

Primul adversar pare a fi la îndemână. Părăsită de antrenorul Adrian Falub, care în acte era director tehnic, Academica are un lot de jucători presărat cu juniori și jucători fără mare experiență.

Mai multe știri din Liga 1: 

Dan Petrescu a răbufnit la finalul meciului cu Craiova: „E penibil!” » Ce record negativ a bifat

Smiley are un episod de necrezut cu FC Argeș: „Nu eram sănătos la cap, eram dus!”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău
Superliga
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (4)
192486884818821
Mihnea Ilie  •  06 Februarie 2022, 19:08

După ce ca avem un fotbal atât de slab, mai avem și arbitrii jenant de nepregătiți.. La omul sărac...

valyomanyd
valyomanyd  •  06 Februarie 2022, 16:58

Se pare ca au ramas" ramasite" de pe timpul lui Penescu! Gol anulat lu' Dinamo si penalty dubios, acum gol validat din offside...

rav410wrc
rav410wrc  •  06 Februarie 2022, 16:30

Asta DA meci ... Oglinda forbalului romanesc :((

Vezi toate comentariile (4)
Comentează