Articol de Eduard Apostol - Publicat marti, 18 mai 2021 18:15 / Actualizat marti, 18 mai 2021 18:36
Dusan Uhrin jr. l-a forțat pe Andreas Mihaiu ca titular în ofensiva lui Dinamo, iar mijlocașul eligibil U21 a recompensat încrederea. Tânărul de 22 de ani a trecut peste episoadele neplăcute.
Dinamo a suferit în ofensivă în această ediție. Atacanții nu s-au întrecut în goluri, drept dovadă că de-abia de curând Sorescu (7 reușite) l-a întrecut pe Borja Valle (5), plecat în decembrie 2020. Nemec a înscris cu chiu, cu vai 4 goluri în 30 de meciuri. Dusan Uhrin a decis să-l forțeze pe Andreas Mihaiu, 22 de ani, căruia i-a acordat încredere din postura de fotbalist eligibil U21.
Andreas Mihaiu, reactivat de Dusan Uhrin jr.
Uhrin jr. l-a folosit cu regularitate în ultimele 4 etape, după ce-l reactivase încă de la primul său meci la revenirea ca A1 la Dinamo, cu Astra. I-a oferit cel puțin o repriză, i-a arătat susținere și după ratarea penalty-urilor de departajare cu Astra, în Cupă.
După ce a obținut un penalty cu Hermannstadt (2-0), din care Anton a deschis scorul, Mihaiu a marcat în premieră în Liga 1 cu FC Argeș (2-1), la al 32-lea meci al său în prima divizie, la capătul unei faze-spectacol cu șase pase succesive.
Indisciplina l-a costat în trecut pe Mihaiu
Pe vremea lui Cosmin Contra, Andreas Mihaiu a avut ghinionul de a plăti cu prezența în lot din cauza unui detaliu extrasportiv.
După ce a fost schimbat în minutul 41 al confruntării cu CS U Craiova (0-1), apropiații lui "Guriță" i-au comunicat antrenorului că tânărul s-ar fi uitat urât spre "principal". În consecință, Mihaiu a fost retrogradat la echipa secundă! Trei luni.
Readus la prima echipă, el și cu Geani Crețu au făcut o glumă, considerată macabră, pe seama lui Nepomuceno - i-au scris "Rest in Peace" (Odihnește-te în pace, în engleză) pe ușa camerei de la hotel -, iar puștii au fost admonestați public de către oficiali.
Uhrin l-a salvat după aceste episoade neplăcute, iar Andreas Mihaiu îi este recunoscător cehului: "Ce-a schimbat domnul antrenor? Pur și simplu ne-am unit ca grup, suntem o familie mai legată. Din acest motiv, și rezultatele"
Mi-am revenit, colegii au fost alături de mine. A fost un eșec în Cupă, acum mă bucur că am marcat. De asta e frumos fotbalul. Pierzi, câștigi, ratezi penalty, poți reveni, marchezi, e frumos! Colegii au fost lângă mine foarte mult, m-au ajutat să trec peste" - Andreas Mihaiu, mijlocaș Dinamo
FOTO Imagini spectaculoase din meciul FC Argeș - Dinamo 1-2
VIDEO Ce au fost puși Lucian Goian și colegii săi de la Dinamo să facă în autocar: „Așa ceva nu am auzit niciodată”
Citește și alte știri despre Dinamo:
Cornel Dinu, elogii pentru Dusan Uhrin Jr.: „Ce n-aveau atunci și au acum jucătorii?”