Articol de Raed Krishan (foto), Marius Mărgărit - Publicat vineri, 21 august 2020 00:36 / Actualizat sambata, 22 august 2020 11:48
La revenirea pe prima scenă, FC Argeș a fost pusă la pământ de FC Botoșani, dar, la 0-3, a revenit incredibil, având chiar și șansa egalării în prelungiri.
- Ediţia 103 a Ligii 1 a debutat cu un meci spectaculos. Botoşănenii au condus cu 3-0 până în minutul 79, dar elevii lui Ionuţ Badea au marcat două goluri în 6 minute şi au fost la un pas să egaleze pe final
Cu toată teama și nesiguranța provocate de coronavirus, care se încăpățânează să țină lumea sub mască, Liga 1 a pornit azi iar la drum, cu un duel dezechilibrat.
La Pitești, FC Argeș a revenit pe prima scenă, după 11 ani de pribegie, cu FC Botoșani, echipă de Europa League. Și diferența s-a văzut din plin, încă din start.
Moldovenii s-au instalat de la început în jumătatea adversă și după numai 9 minute, piteștenii încasau prima lovitură de la Liga 1. De la Câmpanu, după o fază-blitz, lansare Rodriguez, serviciu Dugandzici și reacție anesteziată a defensivei lui Ionuț Badea.
Argeșul a încercat să dea și ea, dar cu frică de ăla mai mare și mai tare. Nini Popescu a răspuns doar cu o "foarfecă", dar moale. Moldovenii s-au prins că n-au adversar și au redus turația.
S-a jucat cătinel, fără ritm și nerv, însă și așa Dugandzici n-a putut fi oprit decât de bară, până la pauză.
Relaxarea era să-i coste
La revenirea de la vestiare, piteștenii aveau încă speranțe. Au devenit doar iluzii repede, după numai un minut, când Chindriș a pus distanță de două lungimi pe tabelă. Badea schimbă, dar nimic nu se leagă.
FC Botoșani controlează jocul fără emoții și Roman face scor de neprezentare. Pentru piteșteni. E gata! Ba nu, fiindcă relaxarea le joacă feste băieților lui Croitoru. Rodriguez, impecabil până atunci, face penalty, apoi tot el o comite la golul de 2-3, al lui Năstăsie, o torpilă-surpriză.
Mari favoriți, botoșănenii au terminat în corzi, tremurând la ultimele șarje ale gazdelor. Mediop și ai lui n-au mai avut însă forță să repare tabela, într-un meci salvat de final, dar cu un rezultat previzibil.
Ionuț Badea: "La cum ne-am prezentat azi am semne de întrebare"
Marius Croitoru, discurs vulcanic după meci: „Am închiriat degeaba un charter! Nu accept niciodată așa ceva”
FC Argeș – FC Botoșani 2-3
- Au marcat: G. Deac 79 (pen.), Năstăsie 86 / Cîmpanu '9, Chindriș 47, M. Roman I 73
- Click AICI pentru statistici
- Vezi AICI VIDEO de la meci!
FC Argeș – FC Botoșani, echipe de start:
FC ARGEȘ: Greab - G. Matei, Leca, Turda, Muşat - Prepeliţă, Meza Colli - Mirică, Popescu, Matis - Buhăescu
ANTRENOR: Ionuț Badea
REZERVE: Honciu, Năstăsie, Deac, Ndiaye, Şerban, Şerbănică, Tofan, Micle, Grecu
FC BOTOȘANI: Pap - Haruţ, Chindriş, Şeroni, Holzmann - Rodriguez, Florescu - Ashkovski, Cîmpanu, Ofosu - Dugandzic
ANTRENOR: Marius Croitoru
REZERVE: M. Roman, Hankic, Patache, Cascini, Fili, Carlone, Keyta, Hristovski, Plămadă
Stadion: "Nicolae Dobrin" (Pitești)
Arbitru: Horațiu Feșnic // Asistenți: Valentin Avram, Alexandru Cerei
Clasament Liga 1:
Ce presupune noul sezon de Liga 1:
- Sistem cu 16 echipe;
- Play-off cu 6 echipe, care vor juca tur-retur, și play-out cu 10 echipe, care vor juca doar un meci. Deoarece în play-out vor fi doar 9 jocuri, cinci echipe vor juca un meci în plus pe teren propriu;
- 2 echipe retrogradează direct, 2 echipe joacă baraj. Din Liga 2 promovează direct 2 echipe, iar 2 joacă baraj;
- Locurile 1 și 2 din play-out joacă un baraj. Câștigătoarea va juca un nou baraj cu trupa clasată în play-off pe ultimul loc de Europa League și s-ar alege astfel ultima reprezentantă din competiția continentală.
VIDEO. Un nou sistem competițional pentru Liga 1 din 2020-2021
Citește mai mute știri din Liga 1:
Devine Liga 1 COVID » Ce prevede noul protocol fixat de FRF
Echipele românești, interzise în Europa League cel puțin până în 2023
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat