Articol de Eduard Apostol - Publicat joi, 19 decembrie 2019 09:00
FC Botoșani a câștigat dramatic cu Dinamo, 1-0, gol în minutul 90, și se menține în cursa pentru locurile de play-off. „Câinii” par să fi ieșit definitiv din calculele pentru locul 6, cu patru etape rămase din sezonul regulat
CRONICĂ DE EDUARD APOSTOL: Crăciun negru în play-out!
Dinamo și-a irosit la Botoșani ultima șansă de a mai prinde play-off-ul. Va fi din nou în lupta pentru evitarea retrogradării al treilea sezon la rând! Croitoru și inspirația lui Moș Crăciun: Câmpanu a dat gol la câteva secunde de la intrarea pe teren
Un fel de șah. În sensul că niciuna dintre echipe nu s-a aventurat mai mult decât știa că o țin chingile în prima oră de fotbal. Și Botoșani, și Dinamo a atacat, însă cu frâna trasă. Ofensivă cât să țină adversarul departe de propria poartă. Șuturi mai mult sau mai puțin telefonate. Nimeni nu a vrut, în prima repriză, să se joace cu miza Crăciunului. Probabil, cu gândul să lase pentru ultimele 4 etape din 2020 bătăliile finale. "Câinii" au arătat mai vii decât în coșmarurile cu Hermannstadt și cu Sepsi, ce-au zdruncinat moralul și șansele pentru play-off. Și-au exersat cum este viața fără Nistor, suspendat, mai ales că din ianuarie ar putea să se permanentizeze situația.
N-au înțeles nimic, nu vor pricepe nimic
Perovici a adus pericolul în casa Botoșaniului, însă nu a găsit spațiul porții. Partea secundă a schimbat doar deținătoarea monopolului mingii. Moldovenii au realizat că au învins Dinamo în 3 din ultimele 5 confruntări acasă și că o victorie ar pune 5 puncte între ea și o contracandidată serioasă. După minutul 60, "câinii" au jucat la trecerea timpului. Și i-au lăsat pe jucătorii lui Croitoru să le ia măsurile. Mai întâi, gazdele au acuzat neacordarea unui penalty la intervenția la limită a lui Puljici (56), acuzând un henț. Lui Dinamo i-a trecut glonțul pe la ureche la faza lui Ashkovski (61), dacă mingea era pe poartă, play-out scria pe frontispiciul clubului din Ștefan cel Mare. Keyta (75) l-a făcut pe Piscitelli să fie Spiderman! Papa (81) l-a făcut pe italian înger păzitor, Riccardo i-a menținut pe "câini" în campionat.
Inspirația + un copil duce Botoșaniul spre play-off!
A intrat și Fabbrini, dar roș-albii de-abia mai puteau respira după presiunea crescândă a moldovenilor. Croitoru a avut o inspirație divină: l-a trimis în teren pe unul dintre tinerii săi preferați, Câmpanu, 19 ani. Iar copilul de-abia intrat pe teren a dat o dublă lovitură. Botoșaniul a mai aproape de play-off, Dinamo în play-out! "Câinii" vor merge pentru a treia oară la rând în play-out, zarurile au fost aruncate!
FINAL // FC Botoșani - Dinamo 1-0
- Vezi AICI Live + Statistici
- Vezi AICI VIDEO
- A marcat: G. Cîmpanu 90 '
Botoșani și Dinamo s-au luptat de la egal la egal timp de 90 de minute pentru a rămâne în cursa pentru play-off. După o primă repriză modestă,lipsită de ocazii, moldovenii au jucat mai bine în partea a doua.
Keyta, cu un șut de la marginea careului, și Papa, de la 10 metri, au fost blocați de portarul Piscitelli. În minutul 90, italianul nu a mai avut ce face. Geroge Cîmpanu, intrat în minutul 89, a marcat golul victoriei în minutul 90. Acesta a primit o pasă în centrul careului și a șutat plasat, pe lângă Piscitelli, aducând victoria.
3 înfrângericonsecutive are Dinamo
După acest meci, FC Botoșani se află pe 7, cu 33 de puncte, la egalitate cu Gaz Metan, locul 6, care are cu un meci în minus. Dinamo este pe 8, cu 28 de puncte, și poate fi depășită de Sepsi, care joacă duminică, împotriva Chindiei.
2.800 de faniau fost prezenți la meci
Echipele de start
FC Botoșani: Hankic - Haruț, Miron, Chindriș, Țigănașu - Rodriguez, Papa - M.Roman, Ongenda, Ashkovski - Ofosu
Rezerve: Pap, Patache, Holzmann, Keyta, Ebenhofer, Cimpanu
Antrenor: Marius Croitoru
Dinamo: Piscitelli - Ciobotariu, Puljic, Bejan, Corbu - Mrzlkaj, Filip - Mihaiu, Răuță, Sorescu - Perovic
Rezerve: Straton, Grigore, Fabbrini, Ahmed Bani, Klimavicius, D. Popa, R.Moldoveanu
Antrenor: Dusan Uhrin
Stadion: „Municipal” (Botoșani)
Arbitru: Radu Petrescu // A1: Mircea Grigoriu; A2: Florin Danșa
Bani pe banca de rezerve
Pe banca lui Dinamo s-a aflat, în premieră în acest sezon, Ahmed Bani, 17 ani. A mai fost rezervă în trecut, la meciul Dinamo - FC Voluntari 0-0, în campionatul precedent. Bani este mijlocaș ofensiv, de bandă stângă, internațional român U18. Este un produs al clublui Dinamo și este fiul impresarului Bani Mustafa Akram, cel care l-a dus pe Victor Pițurcă la Al Ittihad.
În 2015, iordanianul a negociat din partea clubului Al Dhafra transferul lui Alex Mitriță de la Viitorul, mutare care nu s-a concretizat.
VEZI ȘI:
FC BOTOȘANI - DINAMO // „Câinii”, față în față cu un meci CAPITAL! Victorie sau haos în iarnă
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”