Articol de GSP - Publicat luni, 07 martie 2022 19:33 / Actualizat luni, 07 martie 2022 19:59
FC Argeș s-a impus în deplasarea de la Botoșani, scor 2-1, și s-a calificat în play-off. Valeriu Iftime, finanțatorul clubului moldovean, și-a găsit cu greu cuvintele după meci.
- În play-off vor participa: CFR Cluj, FCSB, CSU Craiova, FC Voluntari, Farul și FC Argeș.
Valeriu Iftime a declarat în mai multe rânduri că se gândește la retragerea din fotbal, în cazul în care FC Botoșani ratează calificarea în play-off. Finanțatorul clubului moldovean a reiterat și astăzi varianta. În schimb, a dat vina pe arbitrajul lui Radu Petrescu și ia în calcul o răzbunare a lui Răzvan Burleanu.
Valeriu Iftime, după FC Botoșani - FC Argeș 1-2
„Chiar nu știu cum să comentez. Sunt prea debusoluat, sunt prea trist. Nu mai am niciun chef de fotbal. Am crezut prea mult în meciul ăsta. Sper ca Marius (n.r. Croitoru) să îi întărească pe băieți și să mergem mai departe.
Astăzi a fost un meci în care egalul ar fi fost meritat. Am avut o fază de penalty. Ăsta e fotbalul românesc. Greșelile de arbitraj te pot duce de la agonie la extaz, dintr-o parte în cealaltă”, a spus Valeriu Iftime, la Telekom Sport.
Iftime: „Petrescu ne-a curățat!”
Iftime crede că poziția lui față de actuala conducere a Federației l-a costat: „Când am văzut că arbitru delegat este Radu Petrescu, m-am gândit de câte ori a greșit în defavoarea noastră. Sunt și vocal acum, nu am semnat adeziunea ca Răzvan Burleanu să fie din nou președinte. Probabil e și o anumită presiune, dar nu vreau să zic mai multe. Nu cred că îi spune nimeni lui Petrescu cum să fluiere, dar au fost greșeli multe în seara asta. Petrescu ne-a curățat”.
Mă tem pentru orice acum. Eu sunt lipsit de orice motivație pentru a face fotbal în această perioadă. Depinde de ce le spune Marius acum. Va fi greu să gestionăm etapele următoare. Copiii sunt devastați. Pentru mine, lucrurile sunt destul de confuze acum. A renunța la club nu e un lucru greu. E greu să gestionez plăcerea pentru fotbal acum. Trebuie să mă repoziționez
- Valeriu Iftime
Cum arată clasament Ligii 1, după FC Botoșani - FC Argeș 1-2
Cele mai tari imagini din FC Botoșani - FC Argeș
Citește și alte știri despre fotbalul din Liga 1:
Răspunsul lui Gigi Becali, după ieșirea lui Florin Tănase: „Îl schimb și pe el!”
„Potoliți-vă cu eliminările!” » Fotbaliștii lui Stoican, certați de un fost mare dinamovist
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat