Articol de Ionuț Tăbultoc (foto), Remus Dinu - Publicat luni, 06 februarie 2023 19:00 / Actualizat luni, 06 februarie 2023 20:17
FC Botoșani a surclasat-o pe Petrolul, scor 5-0, continuând trendul pozitiv pe care se află în 2023, sub conducerea lui Flavius Stoican. Cu Sebastian Mailat din nou în zi de grație, botoșănenii le-au oferit „găzarilor” o veritabilă lecție de fotbal și au ajuns la trei victorii din tot atâtea meciuri în noul an.
AICI, rezultatele etapei 24 de campionat
Puțină lume anticipa un asemenea parcurs al Botoșaniului în 2023, însă băieții lui Flavius Stoican și-au propus să le închidă gura tuturor contestatarilor. După 1-0 cu Craiova și 2-0 cu FC Argeș, FC Botoșani a plusat: a înscris de cinci ori în poarta Petrolului, o echipă în derivă, care nu-și găsește reperele după pauza competițională.
Meciul jucat pe o temperatură sub zero grade a început, practic, de la 1-0: Mailat a deschis scorul după 55 de secunde, semnând cel mai rapid gol al sezonului. Gazdele au fost dezlănțuite și au mai înscris o dată în minutul 4, prin Mihai Roman II, după o fază construită de același Mailat.
Dragu a dus scorul la 3-0 în minutul 25, „găzarii” erau în genunchi după nici o repriză! „Măcelul” a continuat și în repriza a doua: Mailat a făcut „dubla” și a ajuns la cinci goluri în trei meciuri în 2023, iar Șeroni a închis tabela din penalty.
Botoșănenii au câștigat cu 5-0, scor pe care-l mai bifaseră doar de patru ori în istorie pe prima scenă, apropiindu-se la doar trei puncte de locul 6.
Cum au sărbătorit jucătorii
FINAL » FC Botoșani - Petrolul 5-0
- Au marcat: Mailat '1, '69, M. Roman II '4, Dragu '25, Șeroni '90+9 p.
- Vezi AICI pentru cele mai relevante statistici
- În minutul 42, la scorul de 3-0 în favoarea gazdelor, „găzarii” au punctat prin Irobiso, golul fiind anulat din cauza unei poziții de ofsaid.
- Vezi AICI VIDEO de la meci!
- 553 de spectatori au fost prezenți la duelul de pe „Municipal”.
VIDEO Așa s-a marcat cel mai rapid gol al sezonului în SuperLigă! Acțiune-fulger în secunda 54
FC Botoșani - Petrolul, echipe de start
FC Botoșani: Pap - Patache, Mutomboo, Șeroni, Mboko - Florescu, Dican, Zabou - Dragu, M. Roman II, Mailat
Rezerve: Ducan, Sadiku, David, Pinson, M.Roman I, Golofca, Cărăușu
Antrenor: Flavius Stoican
Petrolul: Leitner - Borța, Meijers, Mathaus, Țicu - Dumitriu, Purtic - R. Moldoveanu, Budescu, Grozav - Irobiso
Rezerve: Moroz, Pashov, Tucaliuc, Seto, Doua, Bratu, Olaru, Achim, Gabriel
Antrenor: Nicolae Constantin
Stadion: „Municipal” (Botoșani)
Arbitru: Horațiu Feșnic; A1: Alexandru Cerei; A2: Imre-Laszlo Bucsi; VAR: Rareș George Vidican; AVAR: Vladimir Urzică
Mai multe știri din Liga 1:
Gigi Becali s-a abținut: premieră la FCSB după 3 luni! „A fost echilibrat și înțelept”