Articol de Aurelian Botezatu - Publicat vineri, 04 octombrie 2019 20:00
FC Botoșani și Sepsi Sf. Gheorghe au remizat în primul meci al etapei cu numărul 12 din Liga 1, scor 1-1 (Roman '84 / Vașvari '54 pen.).
Echipele cu cele mai multe egaluri în acest sezon au terminat, bineînțeles, la egalitate. Covăsnenii au acum 9, amfitrionii 7.
Nu e nicio glumă. FC Botoșani și Sepsi parcă joacă în acest sezon la remiză. Acasă, cel puțin, moldovenii n-au mai simțit gustul victoriei de la un 4-1 cu Voluntari, în debutul sezonului, și-au pierdut nu mai puțin de 11 puncte. Iar cu acest 1-1 de azi au ajuns la 7 remize în 12 etape. Locul doi, după adversara sa, Sepsi, care are nouă!
Reduta Pap
Covăsnenii au controlat multă vreme jocul și, dacă n-ar fi fost portarul Pap, cu intervențiile sale, puteau intra în pauză în avantaj pe tabelă. L-au bifat imediat după reluare, prin penalty-ul transformat de Vașvari. Și păreau că vor câștiga, în condițiile în care Botoșaniul nu reușea cu niciun chip să-și creeze ocazii.
Roman, omul cu cifrul
Fața partidei s-a schimbat radical după intrarea lui Mihai Roman I, în minutul 58. "Veteranul" a devenit locomotiva moldovenilor, omul cu cifrul "lacătului" defensivei lui Sepsi. Iar în final a și egalat, după ce a interceptat un balon trimis nefericit înapoi, spre portar, de Kylien: 1-1.
Botoșaniul putea chiar câștiga în ultima secundă, însă Chalkiadakis a nimerit bara în ultimele secunde. Ar fi fost, totuși, prea mult.
"Mă bucur pentru gol, nu și de rezultat. Sunt două puncte pierdute. Am irosit multe ocazii. Au avut și ei, pe greșelile noastre"
Mihai Roman I, atacant Botoșani
"Am primit gol după o neînțelegere. Important e că n-am pierdut și ne menținem în cursa pentru play-off. Ne luptăm cu noi înșine. Nu-i o chestiune mentală, ci de atitudine"
Florin Ștefan, fundaș Sepsi
"Am controlat jocul. Dacă nu greșeam, Botoșaniul putea juca până mâine și nu înscria. Kylien? A greșit. În minutul 90 nu dai pasă înapoi la portar"
Csaba Laszlo, antrenor Sepsi
"Din păcate, iar am făcut remiză. Meritam victoria. În prima repriză am avut mai multe ocazii"
Bela Fejer, portar Sepsi
1.000 de suporteriau asistat la meci
9 egaluriare Sepsi în acest sezon de Liga 1, după doar 12 etape
Botoșani - Sepsi 1-1
- Au marcat: Roman '84 / Vașvari '54 pen.
Foto: Ionuț Tabultoc
FC Botoșani: Pap - Patache, Haruț, Chindriș, Holzmann - Rodriguez, E. Papa - Ofosu, Ongenda, Ashkovski - Moussa
Rezerve: Hankic, Moescu, M. Roman, Țigănașu, Chalkiadakis, Cascini, Cîmpanu
Antrenor: Marius Croitoru
Sepsi Sf. Gheorghe: Fejer - Kilyen, Bouhenna, Tincu, Fl. Ștefan - R. Deaconu, Vașvari, Velev - Carnat, Karanovic, Safranko
Rezerve: Niczuly, Diakhite, Konongo, Ștefănescu, Knowles, Salli, I. Fulop
Antrenor: Csaba Laszlo
Arbitri: Ovidiu Hațegan / Asistenți: Octavian Șovre, Sebastian Gheorghe / Rezervă: Iulian Dima / Observator de joc: Cristian Vasc / Observator: Nicolae Marodin
Vezi și:
FCSB - DINAMO // Sar scântei înainte de Derby de România: „Nistor n-ar avea loc în echipa lui Vintilă”
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”