FOTBAL  »  Superliga  »  FC VOLUNTARI - DINAMO

FC VOLUNTARI - DINAMO 2-1, VIDEO + FOTO // „Câinii”, executați în 10 oameni, și-au luat adio de la play-off!

Articol de , - Publicat duminica, 09 februarie 2020 09:00

FC Voluntari a învins-o pe Dinamo, scor 2-1 (Țîră '76, Tudorie '80 / Sorescu '38), în etapa cu numărul 23 din Liga 1, iar alb-roșii și-au luat adio de la play-off.

FC VOLUNTARI - DINAMO 2-1 // Cronică de Remus Răureanu: „Ar fi păcat să mai rămână Fabbrini”

Italianul e prea bun pentru acest Dinamo care se pregătește să lupte pentru salvarea de la retrogradare. Victoria cu Astra doar îi păcălise pe „câini” că ar mai fi avut șanse să prindă playoff.

E o plăcere să-l vezi jucând pe Fabbrini, nu e nevoie să fii suporter dinamovist ca să apreciezi tehnica-lipici a italianului. Diego atinge mingea frumos, e un mijlocaș din seria Dănuț Lupu, Ovidiu Maier, Lucian Sânmărtean, un fotbalist capabil să iasă cu balonul din aglomerație sau să mute ușor acțiunile de pe o parte pe alta.

El conduce tot jocul „câinilor", ajutat de Perovic, un atacant bătăios, nesuferit pentru fundașii de la Voluntari, și de Sorescu, devenit o extremă cu instinct de marcator, din fundaș dreapta, poziția pe care îl folosea Mircea Rednic pe jucătorul adus de la Timișoara. Numele din atacul lui Dinamo contează pentru estetica partidei.

Vezi AICI scenariul prin care „câinii” se pot califica în play-off

Driblingurile lui Fabbrini creează scena pe care înscrie Sorescu. Oamenii din apărare subminează toată creația. Skovajsa încasează două „galbene" în opt minute și îi încurajează pe adversari să forțeze în ultimul sfert de oră, în care Uhrin a trebuit să reorganizeze din mai puțini jucători o defensivă oricum slabă și în componența normală.

Eric a trimis spectaculos mingea în bară dintr-o lovitură liberă. Brazilianul are atâtea kilograme în plus, încât abia se mai mișcă pe teren, contează doar când are mingea la picior. De pe loc, el rămâne un pericol, și gras bate fazele fixe mai bine decât reușesc cei mai mulți fotbaliști din campionat.

După Skovajsa, a greșit și al doilea apărător pe care l-a adus Uhrin în iarna asta. Eric a pasat lung, Kostrna a pierdut duelul cu Căpățînă și căpitanul Voluntariului i-a potrivit balonul lui Țîră. Mihai Popescu se afla în fața atacantului, doar că stoperul lui Dinamo s-a dezechilibrat din driblingul lui Țîră și a căzut în fund.

Faza definește apărarea șubredă, imposibil de reparat! Eroarea n-a fost ultima. Pe roș-albi i-au mai surprins vișiniii o dată. Țîră a mutat mingea pe stânga la Tudorie, și atacantul a cărui imagine e mai degrabă a unui fotbalist ambițios și cam rudimentar a executat cel mai curat „exterior" marcator din cariera lui! Copia după Quaresma a închis partida și speranța dinamoviștilor că ar putea juca în play-off. Dinamo are de luptat pentru salvarea de la retrogradare.

FINAL » FC VOLUNTARI - DINAMO 2-1

1.850 de spectatoriau asistat la acest meci (cifră oficială)

+16 FOTO

Voluntari - Dinamo, echipele de start:

FC Voluntari: Cojocaru - Struna, Pașcanu, Achim, Kocic - Gorobsov, Pablo de Lucas - Căpățînă, Eric de Oliveira, Ion Gheorghe - Simonovski 
Rezerve: Alexandru Vlad, Rîmniceanu, Claudiu Belu, Bortoneanu, Moussa Sanoh, Țîră, Tudorie 
Antrenor: Mihai Teja 

Dinamo: Piscitelli - Kostrna, Mihai Popescu, Ricardo Grigore, Skovajsa - Mrzljak, Răuță - Mihaiu, Fabbrini, Sorescu - Perovic 
Rezerve: Straton, Puljic, Kilyen, Filip, Lazăr, Moldoveanu, Daniel Popa 
Antenor: Dusan Uhrin

Stadion: „Anghel Iordănescu”
Arbitru: Adrian Cojocaru (Galați) / Asistenți: Ciprian Danșa (Satu Mare) și Marius Nicoară (Mehedinți)

vezi și:

DINAMO - FCSB // Totul pentru licență » Ultrașii lui Dinamo vor să vireze o nouă tranșă de bani jucătorilor

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
„Am închis telefonul tocmai ca să nu ajungă la mine” » Edi Iordănescu a explicat motivele plecării de la echipa națională: „Au fost momente grele!”
Nationala
„Am închis telefonul tocmai ca să nu ajungă la mine” » Edi Iordănescu a explicat motivele plecării de la echipa națională: „Au fost momente grele!”
Lovitură financiară pentru FCSB! S-a aflat clubul care a început negocierile pentru transferul lui Darius Olaru
Superliga
Lovitură financiară pentru FCSB! S-a aflat clubul care a început negocierile pentru transferul lui Darius Olaru
Au apărut imaginile pe care PAOK și Răzvan Lucescu le voiau blocate! Scene șocante: antrenorul român sare la fanii adverși
Campionate
Au apărut imaginile pe care PAOK și Răzvan Lucescu le voiau blocate! Scene șocante: antrenorul român sare la fanii adverși

Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro

După aproape 4 decenii, Ștefan Iovan vorbește despre momentul ignorat în România: "Îmi pare rău! Știu că așa a fost, dar nu am văzut încă un document oficial”


Comentarii (359)
cornelconasu
cornelconasu  •  10 Februarie 2020, 11:27

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

zorrozabal
zorrozabal  •  10 Februarie 2020, 08:10
Postat de parpalache pe 09 Februarie 2020, 20:45

Meci pierdut de...antrenor!Identic cu cel cu Sepsi!Si acum-ca si atunci- Dinamo conducea cu 1-0!Si acum-ca si atunci-Dinamo cand conducea cu 1-0, a avut un om eliminat!Si acum-ca si atunci-...nici o reactie din partea antrenorului!Ori s-a blocat,ori e...greu de cap!Stie si un antrenor de liga a 3-a,ca daca ti-a fost eliminat un jucator din aparare sau de la mijloc,faci imediat schimbare!Dar imediat!Scoti un atacant si bagi un fundas, sau un mijlocas la inchidere!Ei bine,si acum ca si atunci Dusan Uhrin a facut schimbarea doar dupa ce scorul a devenit 2-1 pentru adversar!Si a bagat...fundas!In loc sa il scoata pe Fabrini,epuizat,care de abia mai statea in picioare!

Dusan Uhrin?Pentru noi,este...Miriuta Doi!

parpalache
parpalache  •  10 Februarie 2020, 08:03
Postat de bogdany8 pe 10 Februarie 2020, 02:28

Adus inapoi Rednic in genunchi , incepuse sa formeze o echipa ok si daca il lasa Negoita si nu se lua dupa *** , acum avea echipa de playoff.

Mda!Adus inapoi,pana nu-i retrogradeaza pe cei de la Iasi!

Vezi toate comentariile (359)
Comentează