Articol de Alexandru Tomuțiu - Publicat sambata, 13 ianuarie 2024 10:38 / Actualizat sambata, 13 ianuarie 2024 11:10
Darius Olaru (25 de ani), mijlocaș și căpitan la FCSB, a recunoscut, în cantonamentul din Antalya, că ținea cu rivala Dinamo în copilărie.
Darius Olaru spune că până să ajungă la FCSB era fanul celor de la Dinamo, marea rivala a roș-albaștrilor.
Totuși, fotbalistul a declarat că a rupt orice legătură cu echipa din Ștefan cel Mare în momentul în care a ajuns la FCSB.
Darius Olaru a recunoscut că ținea cu marea rivală a celor de la FCSB: „Dintr-un dinamovist am ajuns să nu-i mai plac deloc”
„Când eram copil, când eram mic (n.r. - a ţinut cu Dinamo). Însă m-am schimbat atât de mult când am venit aici, încât dintr-un dinamovist am ajuns să nu o mai plac deloc.
Nu m-am gândit niciodată (n.r. - că va ajunge căpitanul rivalei). Acum iubesc aceste culori şi sunt mândru că sunt căpitan al acestei echipe”, a spus Darius Olaru, potrivit iamsport.
Întrebat cât timp crede că va mai juca pentru FCSB, Darius Olaru a spus că vrea să câștige campionatul, să joace cu România la Euro 2024, apoi se va putea gândi la următorul pas din carieră.
10 goluriîn 21 de partide are Darius Olaru în acest sezon de SuperLiga
Darius Olaru: „Mă văd câștigând campionatul în acest sezon și după vom vedea”
„Mă văd câștigând campionatul în acest sezon și după vom vedea. Nu știu. Cât va fi nevoie de mine, voi da totul! Dacă voi ieși campion și-mi voi pune în cap să joc și la Euro, va fi un moment bun pentru mine (n.r. să prindă un transfer în străinătate).
Nu știu ce să spun (n.r. despre o posibilă ofertă). Am auzit multe și din presă, dar și altele care nu s-au scris. Aceste lucruri nu depind de mine și nu m-am gândit niciodată la o ofertă atunci când s-a scris”, a mai spus Darius Olaru, potrivit sursei citate.