FOTBAL  »  Superliga  »  CORESPONDENȚĂ GSP DIN SPANIA

FCSB - FC BASEL 0-1 // FOTO + VIDEO Eșec pe silențios! Roș-albaștrii au pierdut primul amical al iernii, după o fază în care Momcilovic a fost ridiculizat

Articol de , - Publicat joi, 16 ianuarie 2020 13:21

FCSB a dominat-o pe FC Basel, care s-a trezit abia pe final, dar suficient pentru a câștiga la limită, 1-0. O fază ciudată petrecută în minutul 84 a adus golul care a făcut diferența într-o dimineață însorită în Marbella.

FCSB și-a ales un adversar de primă mână pentru primul meci din 2020. Un adversar obișnuit pentru români în ultimii 10 ani atât în amicale, cât și în partidele oficale. 

Chiar roș-albaștrii au mai jucat de 4 ori cu Basel, de două ori în Champions League și în alte două jocuri de pregătire. N-a pierdut niciodată, însă a și câștigat doar o dată. Rezultatul preferat: 1-1. 

Start fals  

Început la ora locală 10:30, meciul i-a prins pe fotbaliștii celor două echipe puțin adormiți, anoști. Prima jumătate a reprizei I n-a adus nimic remarcabil. Doar Man s-a remarcat în minutul 22, când, servit la colțul scurt, a trimis slab, fără vlagă, în brațele goalkeeperului advers. Același lucru l-a făcut și Coman, într-o fază identică, 8 minute mai târziu.

+18 FOTO

 Nu s-au menajat 

Liniștea din joc a fost perturbată de un moment tensionat petrecut pe finalul reprizei. Bălgrădean a greșit copilărește, Planici, atent, a respins ușor. A fost lovit serios de un adversar și a avut nevoie de intervenția echipei medicale pentru a reveni în joc. Banca FCSB-ului s-a alarmat de teamă, iar MM Stoica i-a reproșat arbitrului de rezervă că jocul dur al elețienilor trebuie sancționat.

Nervii au cedat din nou 5 minute mai târziu, tot în urma unei intervenții dure, de această dată asupra lui Tănase. "Calmați-vă! Gata! Vedeți-vă de joc", a fost mesajul venit de pe bancă, de la Vintilă. Acesta a fost și ultimul eveniment al reprizei I, una în care FCSB a încercat mai multe, Basel s-a remarcat doar prin durități.  

Debut pentru Olaru, șansă pentru Popa și Manea  

Bogdan Vintilă a rulat tot lotul cu Basel, dând șanse tuturor în primul test al anului. Inclusiv renegații Popa și Manea au primit câte o repriză contra elvețienilor. Darius Olaru și-a făcut și el debutul în tricoul FCSB-ului, iar tinerii Perianu, Niță și Dumitru au avut și ei 45 de minute să arate ce pot. 

A doua parte a jocului a început în același ton cu prima, tot cu FCSB la cârma jocului, fiind echipa care dictează ritmul și care pare mai periculoasă. Minutul 54 a adus o bună șansă de a marca. Popa a trimis puternic din lovitură liberă, puțin pe deasupra porții.

Renegații la timonă 

Adi Popa, scos din schemă de Gigi Becali, a fost principalul pericol pentru defensiva elvețienilor, pe care a căutat să o hărțuiască constant. Celălalt fotbalist luat la ochi de Becali, dar primit în cantonament, Cristi Manea, s-a apropiat și el periculos de poartă.

A șutat din voleu, minge reținută de portarul elvețian. La faza imediat următoare s-a consumat și singurul moment răsărit al lui Basel de până atunci. Dintr-o fază fixă. Silvan Widmer, găsit singur în 6 metri, a trimis cu capul, dar n-a nimerit ținta. Vlad ar fi fost doar spectator.

 Aplauze pentru puștiul Dumitru

FCSB a smuls singurele aplauze din tribune în minutul 75. Preferatul lui MM, Cristi Dumitru, i-a trezit pe spectatori cu o execuție spectaculoasă, din voleu, la colțul scurt. Puțin a lipsit pentru un gol de generic.

Basel a adormit-o pe FCSB, care uitase că dă peste o echipă cu 8 titluri în 10 ani în "Țara Cantoanelor", și doar o palmă a lipsit unui gol. Edon Zhegrova, un puști de 20 de ani, l-a lăsat pe drum pe Momcilovic, vizibil scos din ritm de pauza lungă avută, dar a trimis doar în bară.

Fault ignorat, gol pe contraatac  

FCSB n-a scăpat curată dintr-un meci care n-a solicitat-o foarte mult. Lovit de un adversar, Dumitru aștepta un fault. Echipa s-a oprit. Momcilovic era cu mâinile pe sus când adversarul său a primit mingea și s-a dus vârtej spre poarta lui Vlad, ridiculizându-l pe sârb.

Elvețienii au continuat jocul fără nicio ezitare, iar Edon Zhegrova a înscris cu un șut lejer, la colțul lung (85). A fost și momentul care închis meciul. 

17 luniau trecut de la ultimul meci oficial bifat de Momcilovic: acesta evolua ultima oară pe 9 august 2018, în duelul din Europa League cu Hajduk Split încheiat 0-0.

FINAL » FCSB - FC Basel 0-1

  • A marcat: Zhegrova '84

Final de meci, FC Basel se impune cu 1-0 în fața FCSB-ului!

min.90: Partida va fi prelungită cu un singur mintut!

min.84: GOL FC Basel! Zhegrova scapă singur cu Andrei Vlad  și îl execută pe portarul roș-albaștrilor cu o execuție plasată. Atacantul elvețienilor l-a ridiculizat pe Momcilovic, cel care a bifat primele 45 de minute după peste un an de inactivitate. 

min.77: BARĂ FC Basel! Formația elvețiană beneficiază de un atac periculos. Șutul lui Edon Zhegrova se duce în bară, iar poarta roș-albaștrilor rămâne intactă. 

min.73: Cristian Dumitru, puștiul de 18 ani revenit de la Clinceni, are cea mai mare ocazie a reprizei. Șutul său e respins în lateral de goalkeeper-ul lui Basel. 

min.65: Și elvețienii schimbă liniile! Aproape toată echipa a fost schimbată de tehnicianul lui FC Basel. 

min.62: Rezervele roș-albaștrilor nu reușesc să se apropie periculos de poarta lui FC Basel. Ocaziile lipsesc și în repriza secundă. 

min.53: Adi Popa execută o lovitură liberă de la aproximativ 20 de metri, mingea se duce peste poarta elvețienilor. 

min.46: Bogdan Vintilă a schimbat echipa la pauză. FCSB în repriza 2: Vlad - Manea, Perianu, Filip, Momcilovic - Vînă, Nedelcu, Olaru - Dumitru, Niță, Popa 

min.46: A început repriza secundă.

min.45: Pauză la Marbella! FCSB și FC Basel sunt la egalitate, 0-0, după o primă repriză fără prea multe evenimente. 

min.43: Galben pentru Florin Tănase, care a intrat într-un clinci cu un adversara. Spiritele s-au încins, iar cele două echipe au fost la un pas de o încăierare generală. 

min.36: Cristi Bălgrădean gafează, iar roș-albaștrii sunt la un pas să primească gol. Portarul a greșit pe linia porții, i-a pasat lui Bogdan Planic, care a degajat in-extremis și a îndepărtat pericolul. Sârbul s-a și accidentat la această fază. 

min.29: Florinel Coman reușește un voleu din interiorul careului, după o pasă venită de la Ovidiu Popescu. Din nou, goalkeeper-ul elvețienilor reține fără emoții. La meci și-a făcut apariția și Mirel Rădoi, antrenorul primei reprezentative. 

min.22: Dennis Man e angajat în careu, șutează din unghi, dar execuția acestuia e reținută fără probleme de goalkeeper-ul lui FC Basel. 

min.10: Ocaziile notabile au lipsit în primele 10 minute ale partidei. FCSB domină deocamdată, băieții lui Bogdan Vintilă reușind să țină mai mult de minge până acum. 

min.1: A început partida!

Meciul va începe în scurt timp. Singura incertitudine legată de primul „11” al roș-albaștrilor a fost elucidată. Florin Tănase apare printre titulari, în timp ce nou-venitul Darius Olaru e pe bancă. 

Echipa de start a FCSB-ului Bălgrădean - Crețu, Planic, I. Cristea, Panțîru -Moruțan, Ov. Popescu, Oaidă - D. Man, Fl. Tănase, Fl. Coman
Rezerve: Niga, Vlad, Manea, Nedelcu, Filip, Momcilovic, Vînă, Dumitru, Olaru, Perianu, Popa, Niță
Antrenor: Bogdan Vintilă

Imagini de dinaintea meciului FCSB - FC Basel

PROGRAMUL AMICALELOR FCSB

  • 18 ianuarie, ora 16:00: FCSB - Karlsruher SC 
  • 20 ianuarie, ora 17:00: FCSB - FC Lokomotiv Moscova 
  • 22 ianuarie, ora 17:00:  FCSB - Jeonbuk Hyundai FC

Vezi și: 

FCSB și-a conturat deja primul „11” pentru meciul cu CFR Cluj!

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
FCSB se va antrena într-o bază-SF de 50 de milioane de euro » NASA pentru sportivi, facilități de Champions League! Imagini din interior
Superliga
FCSB se va antrena într-o bază-SF de 50 de milioane de euro » NASA pentru sportivi, facilități de Champions League! Imagini din interior
Ce a pățit Stelea când a dormit în aceeași cameră cu Rică Răducanu: „Să vă spun ce făcea noaptea”
Nationala
Ce a pățit Stelea când a dormit în aceeași cameră cu Rică Răducanu: „Să vă spun ce făcea noaptea”
Începe construcția celui mai nou stadion din România: „Am semnat contractul”
Superliga
Începe construcția celui mai nou stadion din România: „Am semnat contractul”

Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro

După aproape 4 decenii, Ștefan Iovan vorbește despre momentul ignorat în România: "Îmi pare rău! Știu că așa a fost, dar nu am văzut încă un document oficial”


Comentarii (37)
leul_90
leul_90  •  17 Ianuarie 2020, 10:09
Postat de minell73 pe 16 Ianuarie 2020, 17:22

Păscătorule de iarba becaliana, omul si-a spus propria parere. Nu trebuie sa fi atat de frustrat si prost sa ajungi pana la a te lua de mama omului. Eu inteleg ca orice fcsb-ist e prost, dar cearta-te cu ei, nu băga parintii la inaintare derbedeule.

Daca spun ca sta cu părinții in aceeași casă, la subsol, înseamnă ca i-am jignit părinții? S-ar putea interpreta si așa, că nu l-au educat corespunzător.. dar ești total pe lângă subiect! Din moment ce altă treaba în viața ta tristă nu ai decât sa troll-ezi pe gesepe pe paginile altor echipe, și eu am dreptul sa îmi exprim părerea despre asemenea *** postace!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

johnwick
johnwick  •  16 Ianuarie 2020, 21:35
Postat de leul_90 pe 16 Ianuarie 2020, 16:36

Basel e la al 3-lea meci amical din acest an, si conteaza lucrul acesta. Va vedem peste 2 saptamani, pe deal, cum nu iesiti voi din careu la ordinele bursucului! Inafara de lunga si pe-a 2-a, nu veti juca nimic!

scapa rinamu si anu asta de retrogradare?

johnwick
johnwick  •  16 Ianuarie 2020, 21:34
Postat de zizu pe 16 Ianuarie 2020, 16:51

Pe deal e becali,cu oile!

la rin la cantina e zama chioara

Vezi toate comentariile (37)
Comentează