Articol de GSP - Publicat duminica, 06 februarie 2022 21:57 / Actualizat duminica, 06 februarie 2022 22:51
FCSB și FCU Craiova au remizat scor 2-2. La 1-1, Andrei Vlad a încasat un gol ușor din lovitură liberă de Willian Baeten, deși șutul belgianului a fost departe de unul perfect. La finalul partidei, portarul roș-albaștrilor și-a reproșat faza.

„Puteam să fac mai mult, nu știu dacă a fost o execuție atât de bună. Dar nu am ce să fac, trebuie să corectez asta cât mai repede și să nu se mai întâmple. Am fost lent. O fracțiune de secundă, cât mi-am aruncat ochii în careu, și nu am mai ajuns la minge”, a declarat Andrei Vlad la flash-interviu.
Despre meciul în sine, portarul de la FCSB a spus: „O senzație mai puțin plăcută că nu am reușit să câștigăm. Dar la mijlocul săptămânii avem un meci foarte greu și trebuie să îl câștigăm. Să ne montăm foarte repede, să trecem peste acest semi-eșec.
Dacă ne uităm în totalitate la ce s-a întâmplat pe teren, trebuie să fim puțin triști, pentru că am avut foarte multe ocazii. Portarul lor a fost omul meciului, cel mai bun de pe teren. Cred că meritam să câștigăm”.
VIDEO Iulian Cristea, supărat după FCSB - FCU Craiova 2-2: „Nu știu de ce am primit al doilea galben, nu am simulat”
Citește și alte știri despre fotbalul din Liga 1:


