Articol de GSP - Publicat miercuri, 02 noiembrie 2022 08:10 / Actualizat miercuri, 02 noiembrie 2022 09:51
Emil Grădinescu (63 de ani) l-a provocat pe Nicolae Dică, în studioul Orange Sport, în seara zilei în care antrenorul a demisionat de la FCSB. Experimentatul comentator sportiv a sugerat că roș-albaștrii au fost ajutați de arbitru să ajungă în grupele Conference League.
În cadrul emisiunii în care a vorbit despre motivele despărții de FCSB, Nicolae Dică a amintit în repetate rânduri de faptul că a calificat echipa în grupele Conference League.
La un moment dat, Dică a spus în studioul Orange Sport că „Primul obiectiv când am venit la FCSB a fost să intrăm în grupele Conference League”.
Și a completat: „Văzusem meciul tur cu Saburtalo (n.r. - pierdut, 0-1) și am spus: «La ce lot avem, trebuie să intrăm în grupe». Am intrat în grupe, ne-am îndeplinit obiectivul, dar am văzut apoi că în grupe se voia și mai mult, și mai mult... ceea ce nu am putut face, nu aveam două echipe echilibrate valoric”.
![Nicolae Dică, trădat de jucători? Detalii de la cel mai aprins conflict din vestiar: „Taci! Mai și comentezi?! Ieși afară!”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/01112022/e359fdd1-489e-4f3e-b64e-852dd4053f2e.jpg?width=195&height=130)
Nicolae Dică, provocat de Emil Grădinescu
În acel moment, Emil Grădinescu, prezent la rândul lui în studio, a intervenit și a urmat dialogul de mai jos:
- Emil Grădinescu: „Vorbind despre grupe, despre calificarea în grupe, mai știi cum îl cheamă pe arbitrul de la meciul din deplasare cu Viking?”
- Nicolae Dică: „Nu știu, pe mine nu mă preocupă”.
- Grădinescu: „Dar știi că are și el un mare merit în calificarea voastră”.
- Dică: „Nu, meritul este al nostru, că ne-am dus acolo, am atacat, am condus și am marcat 3 goluri”.
- Grădinescu: „Sigur, în primul rând este meritul vostru”.
- Dică: „Toată lumea ia meritul jucătorilor, că e noroc... nu, norocul...”
- Grădinescu: „Nu, mă, nu-l iau, dar și arbitrul... hai, mă, penalty-ul ala îl dădea un arbitru din 10. Dar a fost, într-adevăr”.
- Dică: „Dacă era 2-1 pentru noi, trebuia să stăm în apărare, să intrăm în prelungiri? Nu, noi ne-am dus să facem 3-1, să ne calificăm, că așa e gândirea mea. Nu e meritul echipei că pierdem acasă, apoi mergem în deplasare și câștigăm?”
- Grădinescu: „Ba da, în primul rând e meritul echipei. Dar numele ăsta trebuia să-l ții minte. Bognar îl cheamă (n.r. - râde)”.
- Dică: „Noi vedem doar finalul, că a dat 11 metri”.
- Grădinescu: „Nick, tu mă auzi ce spun? Da, mă, în primul rând este meritul vostru. Dar e și băiatul ăla care a pus cireașa pe tort”.
- Dică: „A pus-o că așa a fost, a fost 11 metri. OK, putea și să nu-l dea”.
Meciul Viking - FCSB 1-3, în urma căruia FCSB s-a calificat în grupele Conference League, a fost condus de o brigadă de arbitri maghiari, care l-a avut la centru pe Tamas Bognar.
FCSB a înscris golul calificării în prelungirile reprizei secunde, de la punctul cu var, după un penalty dictat ușor de Bognar la o intervenție asupra lui Florinel Coman. Decizia a fost aprig contestată de adversari.
Mai multe știri despre FCSB:
![Presa din Grecia se teme de un aspect din București, înainte de FCSB - PAOK](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/9aad62a5-06be-478a-9fba-0c839ad59f7c.jpg?width=195&height=130)
![CSM București - Gloria Bistrița, meciul pe care îl va urmări toată Europa! Rezultatul care le trimite pe ambele în faza următoare din Liga Campionilor la handbal feminin](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/921527a9-cdc4-4ec1-a269-3f8f8d93b8bc.jpg?width=195&height=130)
![Marius Șumudică, ironii către FCSB: „Vin 2-3 mii de fani, dar se umflă până la 7 mii. Vor veni și cu PAOK din toate localitățile țării”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/26012025/bfcd9a49-e1f6-4689-854d-8889c77c1dd0.jpg?width=195&height=130)
Anunț MAJOR: Jannik Sinner a acceptat 3 luni de suspendare din tenis! » Cum a motivat gestul