Articol de GSP - Publicat joi, 07 octombrie 2021 22:56 / Actualizat joi, 07 octombrie 2021 23:45
Adrian Mititelu, finanțatorul celor de la FCU Craiova, aflat acum în arest, este acuzat de cuscra lui că refuză să plătescă despăgubiri în cuantum de 40.000 de euro, pentru pagubele pe care le-ar fi produs la un hotel.
Între 1 august 2017 și 31 iulie 2021, mai mulți jucători de la FCU Craiova au beneficiat de cazare la motelul „Hanul Vechi”, prin prisma unui contract de închiriere. Conform proprietarei, Elena Petcu, soacra fetei lui Adrian Mititelu, finanțatorul clubului oltean ar fi trebuit să mențină curățenia și să predea imobilul în condiții identice ca în ziua închirierii.
Adrian Mititelu, acuzat de rude
Elena Petcu şi-a dezvăluit oful. „În decurs de patru ani să tragi de un hotel în asemenea hal, să nu repari nimic, vă daţi seama că a ajuns o bombă! Tot ce este distrus nu s-a mai reparat”, a povestit femeia, potrivit Fanatik.

Proprietarii au evoluat pagubele la aproximativ 40.000 de euro, dar familia Mititelu ar fi fost dispusă să achite doar 5.000. În aceste condiții s-a ajuns în fața legii. Elena Petcu a depus plângere penală la secția 5 de poliție din Pielești, localitatea unde este se află hotelul.

Adrian Mititelu Jr.: „O vom da în judecată pentru calomnie”
Adrian Mititelu Jr. are altă variantă. „Din respect pentru cumnatul meu, nu vreau să comentez prea mult. Oricum, o vom da în judecată pe doamna pentru calomnie şi sper să mă dea şi ea în judecată fiindcă i-aş fi distrus cantonamentul. Ar fi indicat să pună poze înainte şi după, că aşa se face… Nu să pui poze doar cum arată acum, ci şi cum arăta în anul 2017. Era o paragină acolo!”, a spus Mititelu Jr.”, potrivit sursei citate.
VIDEO Adrian Mititelu Jr: „Vom avea cea mai modernă bază sportivă din România!”
Citește și alte știri despre FCU Craiova:


