Articol de Eduard Apostol - Publicat duminica, 27 iulie 2014 00:00 / Actualizat sambata, 26 iulie 2014 19:49
Mansaly Boubacar, 26 de ani, este de părere că Dinamo se poate lupta pentru campionat şi are şanse să cîştige Cupa României şi Cupa Ligii
- Bubi, ce poate obţine Dinamo în primul an de insolvenţă?
- Măcar un trofeu.
- Un crezi că aveţi şanse mai mari, în campionat, în Cupa României sau în Cupa Ligii?
- Ne batem şi pentru campionat, dar şanse mai importante avem în celelalte două competiţii. Meciurile oficiale vor arăta dacă echipa este sudată. Nu avem un top-player, în mod special, însă, cu siguranţă, grupul este puternic la Dinamo şi vom fi una dintre formaţiile solide ale României.
- Totuşi, adversarii nu vă iau în considerare...
- E treaba lor! Crezi că ne pasă? Fiecare se gîndeşte la ale lui, important e ca noi să arătăm de ce sîntem în stare. Eu cred că suporterii noştri vor fi mulţumiţi de ceea ce vor vedea în jocul nostru.
- Aţi pierdut toată apărarea din sezonul trecut.
- Cine rămîne trebuie să joace cu mintea, cu sufletul, cu picioarele, cu tot ce are mai bun pentru club! Dacă vom continua să fim uniţi, vom reuşi în obiectivele noastre.
2 goluri a înscris Boubacar în cele două sezoane petrecute în echipamentul "cîinilor", în 54 de meciuri de Liga 1
1,3 milioane de euro este cota senegalezului conform transfermarkt.de
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro