Articol de GSP - Publicat joi, 12 aprilie 2018 17:13
Florin Bratu, antrenorul lui Dinamo, a prefațat în cadrul unei conferințe de presă partida de vineri cu FC Voluntari, echipă antrenată de fostul său coleg Claudiu Niculescu.
"Am fost colegi câțiva ani la Dinamo, ne-am simțit bine când am jucat împreună, dar acum suntem la echipe diferite, fiecare își dorește să câștige. Nu am discutat absolut deloc cu el, suntem amici, dar nu suntem prieteni foarte buni. Când ne vedem, ne luăm în brațe, ne pupăm și ne respectăm.
Va fi un meci aprig din punctul meu de vedere. Noi ne dorim să continuăm această serie a meciurilor bune, dar e normal ca și Claudiu să vrea să facă un meci bun.
FC Voluntari o echipă care are nevoie foarte mare de puncte. În același timp, e o echipă cu potențial, cu jucători buni, cu ștate vechi în Liga 1, precum Lazăr, Cernat sau Sânmărtean. Sunt jucători pe care orice România și-i dorește. Are și un antrenor care a câștigat două trofee, iar acest lucru ne ține în gardă pentru meciul de vineri. Va fi un meci extrem de dificil", a declarat Bratu la conferința de azi.
"Bratone" și "Clau-gol" au fost colegi în trei perioade distincte în Ștefan cel Mare, în 2005/2006, 2007 și 2009/2010. La primul meci împreună, pe 31 iulie 2005, au câștigat Supercupa României pentru Dinamo învingând Steaua (3-2), fiecare trecându-și în cont câte un gol.
Tehnicianul dinamovist a vorbit și despre jucătorii care sunt indisponibili pentru partida de la Voluntari.
"Nu am absențe, cu excepția lui Brănescu, care s-a operat. Liviu Gheorghe e accidentat, la fel ca Laurențiu Corbu, care a făcut o întindere musculară la meciul trecut".
- FC Voluntari - Dinamo, partidă din etapa a 5-a a play-out-ului, se joacă vineri, de la ora 20:45. Partida va fi liveTEXT pe GSP.ro și în direct la TV Digi Sport, TV Telekom Sport și Look TV.