Articol de Vlad Roșu - Publicat miercuri, 31 mai 2023 12:01 / Actualizat miercuri, 31 mai 2023 12:05
Fostul căpitan al celor de la FCSB, Florin Tănase (28 de ani), a decis să investească în domeniul imobiliarelor, fiind hotărât să construiască un complex rezidențial în zona de nord a Bucureștiului.
Actualul jucător al formației Al Jazira, din Emiratele Arabe Unite a cumpărat deja un lot de teren de 5.000 de metri pătrați, parte a unui teren mai mare, de aproximativ 7,4 hectare, pe care îl deține Theodora Becali, fiica cea mare a lui Gigi Becali, patronul FCSB, scriu cei de la profit.ro.
Florin Tănase, fostul căpitan de la FCSB, a intrat în domeniul imobiliarelor: „Până va fi gata proiectul cred că se va debloca și piața rezidențială”
Într-o declarație dată sursei citate anterior, Florin Tănase a spus că își dorește ca în anul 2024 proiectul să înceapă, urmând ca durata construcției să fie de doi ani.
„Cred că se vor putea construi aici circa 120 de apartamente. Urmează să finalizeze arhitectul proiectul pentru a depune documentele în vederea autorizării.
E primul meu proiect imobiliar. Mi-a plăcut pentru că este într-o zonă foarte bună a Capitalei, în Pipera, lângă lac. Până va fi gata proiectul cred că se va debloca și piața rezidențială. Anul viitor ne dorim să începem, iar durata construcției va fi de aproximativ doi ani.
Dacă voi avea succes cu acest proiect, intenționez să fac și altele”, a punctat Florin Tănase.
1,8 milioane de euroeste salariul anual pe care Florin Tănase îl încasează în Emiratele Arabe Unite
Florin Tănase a jucat timp de 6 ani la FCSB, între 2016 și 2022, reușind să adune 228 de meciuri în tricoul roș-albaștrilor. A marcat 83 de goluri și a dat 41 de pase decisive. A semnat cu Al- Jazira vara trecută, în schimbul sumei de 3 milioane de euro, mutare anunțată în exclusivitate de GSP.
Citește și:
Anunțul momentului la Craiova » Alex Mitriță a bătut palma cu Mihai Rotaru și se întoarce în Bănie!
Ratează barajul pentru Conference? Dan Petrescu, reclamat la Comisii!